x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Pagubă de 134 de milioane de euro

Pagubă de 134 de milioane de euro

24 Mar 2008   •   00:00
Pagubă de 134 de milioane de euro

ENERGIE VERDE ● ANRE recalculează cota stabilită cu UE
Producătorii de curent electric realizat din surse regenerabile şi cercetarea din domeniul energetic au fost prejudiciaţi în 2007 cu 134,4 milioane de euro printr-un ordin emis de Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie în decembrie 2007.


ENERGIE VERDE ● ANRE recalculează cota stabilită cu UE
Producătorii de curent electric realizat din surse regenerabile şi cercetarea din domeniul energetic au fost prejudiciaţi în 2007 cu 134,4 milioane de euro printr-un ordin emis de Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie în decembrie 2007.
 

Ordinul numărul 63/2007 al ANRE de la data de 20 decembrie 2007 recalcula cota de certificate verzi a României la numai 2,63% din totalul calculat anterior, care era de 2,17 milioane. Potrivit lui Jean Constantinescu, preşedintele Institutului Naţional Român pentru Studiul Amenajării şi Folosirii Resurselor de Energie (IRE), deşi România sprijină producerea de energie verde, deciziile luate de autorităţi îndepărtează investiţiile din sectorul regenerabilelor.


ANGAJAMENT. Conform OPCOM, operatorul pieţei de electricitate şi certificate verzi din România, pentru a-şi asigura ţinta asumată în negocierile cu Uniunea Europeană, şi anume 33% energie electrică din surse regenerabile în consumul intern brut în anul 2010-2012, în România au fost stabilite nişte cote obligatorii pentru furnizorii de energie electrică. În 2005, aceştia trebuiau să achiziţioneze certificate verzi echivalente cu 0,7% din energia electrică livrată, 2,22% în 2006, 3,74% pentru 2007, urmând să ajungă la 5,26% în 2008. Cum în anul 2007 au fost consumaţi în România 58,02 TWh, cota de certificate care ar fi trebuit să fie achiziţionate de furnizorii de energie electrică era de 2,17 milioane. Scăzând din acest număr 36.191 MWh produşi din surse eoliene, solare, biomasă, geotermale şi în hidrocentrale cu o capacitate de sub
10 MW instalaţi, rezultă un necesar neacoperit de 2,133 milioane de certificate. Deoarece un astfel de certificat se acordă pentru un MWh produs din surse regenerabile, aceasta înseamnă şi un deficit de 2,133 milioane MWh care ar fi trebuit să fie "verzi".


SANCŢIUNE. Pentru perioada 2005-2007, penalizarea dată furnizorilor pentru neachiziţionarea acestor certificate este de 1,5 ori preţul maxim al certificatului. Conform legislaţiei, un astfel de document se tranzacţionează la un preţ ce variază între minimum 24 de euro şi maximum 42 de euro. Penalizarea ar trebui să fie deci de 63 de euro. Ceea ce înseamnă un total de 134,4 milioane de euro. Conform HG 958/2005, sumele de bani rezultate din aplicarea penalizărilor sunt colectate de Transelectrica şi sunt alocate anual în baza unei proceduri elaborate de ANRE, pentru redistribuire către producătorii de energie electrică din surse regenerabile de energie în funcţie de numărul de certificate verzi vândute şi de tipul tehnologiei de producere. Transelectrica a anunţat că a primit notificări pentru 4.000 MW în ferme eoliene. "Tehnologiile actuale fac posibilă instalarea tuturor capacităţilor eoliene în trei-şase luni. La momentul actual pot fi puşi în folosire 1.500 MW cu uşurinţă", a apreciat preşedintele IRE.


Din 2008 până în 2012, conform reglementărilor convenite cu UE, penalizarea ar trebui să ajungă de două ori valoarea maximă a unui certificat, adică 84 de euro. În acelaşi timp, cota de certificate verzi ce trebuie îndeplinită va ajunge la 8,3% din energia furnizată, în contextul în care, conform Strategiei Energetice a României, şi consumul va fi mai mare, de circa 61 TWh.

×
Subiecte în articol: economic milioane energie certificate