Volumul platilor online a ajuns la nivelul de 80,5 milioane de euro in primele sase luni ale anului, in crestere cu 18% fata de aceeasi perioada a anului trecut. Numarul tranzactiilor a cunoscut o crestere de 8%, inregistrandu-se aproape 1,3 milioane de tranzactii, conform statisticilor Romcard. Platile online sunt dominate in continuare de comenzile pentru achizitionarea de pachete turistice si bilete de avion, plata facturilor la utilitati, servicii si telecomunicatii. Sectorul serviciilor (acces la continut, hosting, asigurari etc.) a inregistrat o crestere de 63% a numarului de tranzactii fata de aceeasi perioada a anului trecut, vanzarile pentru produse IT&C au crescut cu 37%, segmentul vanzarii de flori a crescut cu 28%, iar cartile cu 26%. De asemenea, tot mai multe ONG-uri introduc optiunea de donatii online, fapt ce a dus la o crestere de 27% a numarului acestora.