x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Poşta Română se pregăteşte să deschidă uşa francizei

Poşta Română se pregăteşte să deschidă uşa francizei

de Adrian Stoica    |    15 Dec 2016   •   16:37
Poşta Română se pregăteşte să deschidă uşa francizei
Sursa foto: Bogdan Iurascu/Intact Images

Compania Naţională Poşta Română (CNPR) vrea să introducă în modelul său de business şi sistemul de franciză şi susţine că sunt foarte multe firme interesate să devină francizorii săi. CNPR a derulat începând cu septembrie 2014 un proiect-pilot pentru a testa potenţialul acestei afaceri, iar la momentul lansării sale conducerea Poştei anunţa că până în vara anului 2016 vrea ca jumătate din oficiile sale să funcţioneze în acest regim.

 

În cadrul proiectului-pilot, o singură firmă a devenit francizat al Poştei Române şi, astfel, o singură unitate poştală a funcţionat în sistem de franciză. În ciuda acestei experienţe minime, reprezentanţii CNPR susţin că acest parteneriat le-a oferit posibilitatea de a culege date şi trenduri comerciale etc. „Avem, astfel, posibilitatea de a modifica modelul de franciză, termenii şi condiţiile contractuale într-o manieră în care aceasta să poată fi un succes de la momentul lansării în piaţă”, ne-au declarat reprezentanţii companiei.

 

Comisioane în funcţie de tipul serviciului

Proiectul sistemului de franciză al Poştei Române urmează să fie accesibil doar persoanelor juridice care desfăşoară deja o activitate de natură comercială. Beneficiarul unei francize va fi remunerat conform unei liste de comisioane aferente produselor şi serviciilor pe care acesta le va presta în locaţia sa. Comisionul va fi acordat pentru fiecare prestaţie în parte, urmând ca la sfârşitul fiecarei luni de activitate, francizatul să fie plătit în funcţie de totalul prestaţiilor efectuate. „Oferta privind sistemul de franciză al Poştei Române este în definitivare, valoarea comisioanelor acordate fiind diferită în funcţie de tipul de serviciul poştal contractat în sistemul de franciză. Gama de servicii francizate poate varia, totodată, în funcţie de tipul de operator comercial partener”, după cum ne-au precizat oficialii CNPR.

Pentru accederea în sistemul de franciză nu sunt prevăzute taxe, cu excepţia redevenţei care se va achita trimestrial şi va reprezenta 2% din nivelul comisioanelor încasate.

 

Dotările oficiilor lasă de dorit

Poşta Română are cea mai mare acoperire la nivel naţional în ceea ce priveşte furnizarea de servicii poştale şi de curierat, funcţionând cu 5.674 de subunităţi poştale. Chiar dacă numărul acestora a fost în uşoară creştere în ultimii ani ( în 2013 erau 5.606 subunităţi), ele continuă să aibă o dotare precară, care are ca efect prelungirea timpului de aşteptare al clienţilor. Pe de altă parte, deşi numărul oficiilor poştale a crescut, tot mai multe persoane se plâng că le întârzie corespondenţa, iar acest lucru nu se întâmplă doar în zonele izolate, unde accesul se face mult mai greu. Iar în ceea ce priveşte rapiditatea expedierilor, îi informăm pe şefii Poştei Române că un colet trimis de la Iaşi la Bucureşti a făcut pe drum exact o săptămână.

 

În sistemul de franciză vor putea intra doar persoanele juridice care pot face dovada unei bonităţi solide şi a unei activităţi comerciale compatibile cu serviciile poştale

×