Horia Constantinescu, președintele ANPC, a declarat război gunoaielor și celor care vor să-l prindă în flagrant delict, făcând abuzuri. Pe contul său de Facebook și pe canalul de YouTube, șeful Protecției Consumatorilor le transmite mesaje necruțătoare celor care trag sfori să-l demită, spunând că lupta inspectorilor este pentru a face curățenie, iar șpăgile au fost eliminate. Acesta îi acuză implicit, dar fără dovezi, atât pe afaceriștii din România, cât și pe propriii subalterni, lăsând să se înțeleagă faptul că până acum au dat sau au luat șpagă. Le recomandă Biblia și credința-n Dumnezeu, dar arată că a-nțeles greșit cine îl vânează, postând fotografiile a două hoteluri, în continuarea unui mesaj amenințător, deși reprezintă o autoritate importantă chiar și atunci când scrie pe contul personal de Facebook.
După ce am divulgat, în „Jurnalul” de marți, detalii despre vânătoarea pe care au pornit-o împotriva lui Horia Constantinescu patronii supărați pe controalele ANPC, președintele instituției s-a dezlănțuit pe Facebook: „Mă simt vânat de o armată de primitivi! De cei care, în lipsă de argumente, s-au hotărât să mă discrediteze!”, și-a-nceput argumentarea Horia Constantinescu. Așa cum obișnuiește să scrie și în comunicatele de presă de după fiecare luptă crâncenă cu necurații, o parte din text e în versuri: „Le este teamă de adevăr,/de faptul că nu mai merge cu șpaga,/de faptul că ne facem treaba (...)”. Acesta își amenință chiar și propriii subalterni, declarând că îi suspectează de complicitate cu cei care scapă neamendați: „(...) Interesant este că în gașca lor de vânători de duzină se adună si șperțarii din instituția noastră, pentru că le mergea bine ambelor grupări. Unii dădeau un blid cu mâncarea de ieri, iar alții, închizând ochii, o mâncau pe nerăsuflate, cerând ceva și pentru acasă”, scrie în același text președintele ANPC.
Devenit și vlogger, Horia Constantinescu se filmează din ce în ce mai des povestindu-și faptele de vitejie de pe toate fronturile războiului permanent cu gunoaiele pe care spune că le-a găsit sub preșurile comercianților și prestatorilor de servicii din România murdară, necivilizată – așa cum o descrie mereu. El spune că doar își face treaba, iar cei care-l vânează, acuzându-l de abuzuri, sunt vinovații care până acum s-au ascuns. Astfel, activitatea ANPC și a președintelui autorității e ceva între sport și lupte, cum reiese din descrierea pe care tot Constantinescu o face în continuarea aceluiași text postat pe Facebook după articolul din „Jurnalul”: „Este ca o cursă cu ștafeta. Vreau să duc lucrurile cu câțiva pași în față! Apoi, să preia alți și alți români adevărați și să transmitem un mesaj comun: RESPECTAȚI-NE, ATÂT! Puneți mâna pe mop, pe lege, pe biblie, dacă mai aveți teamă de Dumnezeu, în loc să puneți mâna pe telefoane”, mai scrie președintele războinic al ANPC, din ipostaza de justițiar cu misiune de erou civilizator.
Amenințare directă la adresa surselor noastre
Întregul text de pe contul de Facebook este o continuare a dezvăluirilor din „Jurnalul”, dar și a conversației care a urmat, telefonic, între noi. Iar pentru a sublinia acest lucru, președintele ANPC a introdus, printre fotografiile care însoțesc textul, o captură de ecran cu unul dintre mesajele dintre noi, dar și fotografii cu două hoteluri la adresa cărora pare a fi amenințarea de la final: „Îi provoc pe «vânătorii» mei să facă un pas în față, să iasă din văgăunile în care se ascund și de unde trag spre mine. Hai să punem pozele și filmările pe masă! Voi cu «abuzurile» inventate și noi cu realitatea de la fața locului! Nu mai știu cum se scrie corect: sictir sau siktir? Mă puteți ajuta? Pentru un prieten…”, mai scrie președintele ANPC.
Cele două hoteluri au primit amenzi recent, unul - pentru 35 de camere care erau scoase din circuitul turistic, dar despre care Horia Constantinescu susține că nu erau închise de proprietar, iar al doilea, de pe litoral, care nu mai e deschis pentru turiști din 2020, fiind în regim de proprietate „time-sharing”, însă președintele ANPC spune că sancțiunile s-au dat pentru partea de prestări servicii, chiar dacă acolo sunt proprietari. Acesta a declarat, în discuția telefonică pe care am avut-o, că și firmele care sunt angajate pentru curățenie la blocurile de locuințe pot fi amendate astfel de ANPC, dacă proprietarii fac sesizări, deși la hotelul de pe litoral sesizarea a fost din oficiu.
Amenințarea la adresa celor două unități de cazare e clară, deși acestea au fost doar două dintre exemplele care au apărut în articolul din „Jurnalul” de marți. Fiind singurii pe care i-a identificat, din declarațiile date fără menționarea surselor, Horia Constantinescu a-nțeles greșit că doar cei doi hotelieri s-au plâns de abuzuri, unitățile de cazare fiind acum pe lista neagră a instituției pe care o conduce acesta, așa cum a lăsat să reiasă clar în mesajul postat pe Facebook. Deși i-am explicat președintelui ANPC, în discuția telefonică ulterioară publicării articolului despre „Monstruoasa coaliție” care îl „vânează”, că este vorba de câteva sute de cazuri din toată țara și de alți patroni care deja au făcut demersuri la Guvern pentru demiterea lui, nicidecum cei doi din exemplele date în articol, acesta a-nțeles eronat că amenințarea vine de la proprietarii celor două hoteluri.
În ultimele trei luni, de abuzurile ANPC s-au plâns patroni de afaceri din multe domenii de activitate, inclusiv agenții de turism, nu doar HoReCa și comercianți. În plus, afișarea în spațiul public a mesajului de pe WhatsApp este o încălcare a Legii corespondenței, respectiv Legea 286/2009 și Art. 302 din Codul Penal - Violarea secretului corespondenţei, pe lângă faptul că divulgă sursele unui jurnalist și le amenință direct, aducându-le și prejudiciu de imagine. În conversația telefonică pe care am avut-o cu președintele ANPC, acesta a concluzionat, după o lungă discuție despre mai multe cazuri în care oamenii s-au plâns de abuzuri, că nemulțumiții pot să-i facă plângere penală pentru abuz în serviciu și le va plăti el avocatul.
Garda de Mediu face curățenie pe Litoral
O altă instituție care amendează vitejește comercianții și hotelierii de pe Litoral a ratat ocazia de a desființa niște gropi de gunoi formate „ad-hoc” în județul Prahova, negăsind, timp de 30 de zile, procedura pe care ar fi trebuit să o aplice pentru a merge pe teren. Dar a venit tare din urmă pe Litoral, unde a amendat tot ce a scăpat la ultima razie a ANPC. Comisarii Gărzii Naţionale de Mediu (GNM) au aplicat, în perioada 11-14 august, amenzi în valoare de 1,204 milioane de lei, în urma unor acţiuni de control derulate în zona staţiunilor de pe Litoral.
Și Garda de Mediu se laudă pe pagina de Facebook proprie cu realizările mărețe în lupta cu mediul de afaceri din România, mai ales în vârf de sezon estival, pe Litoral. „Controalele au vizat verificarea respectării prevederilor legislaţiei de mediu la nivelul unităţilor de cazare şi alimentaţie publică, al şantierelor precum şi al operatorilor de salubritate care activează în zonă”, explică instituția. De asemenea, a fost înaintată o sesizare penală pentru depozitări necontrolate de deşeuri.
Cu aceste probleme se confruntă mai ales administratorii plajelor, în această perioadă, când în unele stațiuni, precum Costinești sau Eforie Nord, turiștii nu mai au loc pe plajă nici măcar dacă ar vrea să stea pe pietre. Însuși Horia Constantinescu, pe vremea când administra plaja din stațiunea Costinești, declara, pentru „Jurnalul Național”, că strânge zilnic tone de gunoaie de la turiștii care lasă totul pe nisip și pleacă, așteptând să facă altcineva curățenie după ei. Acesta mai spunea, atunci, că ar fi anormal ca autoritățile (adică ANPC și Garda de Mediu) să-i amendeze pe administratorii plajelor, pentru că ei trebuie să facă mereu curățenie după turiști.
Acum, ce a rămas nesancționat de inspectorii de la Protecția Consumatorilor a amendat GNM. „Am extins numărul de controale în zona staţiunilor de pe litoralul Mării Negre, pentru ca turiştii care îşi petrec vacanţa aici să se bucure de plaje şi unităţi de cazare curate şi primitoare. Evident, au fost găsite numeroase nereguli, motiv pentru care am aplicat sancţiuni drastice şi am ajuns până la suspendări de activitate şi sesizări penale pentru cei care nu înţeleg că trebuie să respecte legea. Sperăm că, pe viitor, cei vizaţi vor înţelege că unde-i lege nu-i tocmeală şi vor lua din timp măsuri pentru evita să fie sancţionaţi”, a explicat comisarul general adjunct al GNM, Florin Bănică. Pe durata celor 182 de controale efectuate, comisarii GNM au constatat numeroase încălcări ale legislaţiei de mediu, fapt care a generat aplicarea a 84 de sancţiuni în cuantum de 1,204 milioane de lei, la care s-au adăugat şase suspendări de activitate, o desfiinţare de lucrări cu aducerea terenului la starea iniţială, precum şi confiscarea unui autovehicul.