x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Pretul terenului se stabilizeaza

Pretul terenului se stabilizeaza

03 Noi 2004   •   00:00

ECONOMIC
Pretul terenurilor va ramane la nivelul actual in urmatoarele 7-8 luni. Se asteapta cresteri numai in zonele montane sau acolo unde apar investitii majore de natura sa ridice zona.
IMOBILIAR - Vremea afacerilor speculative se apropie de final

Previziunile agentilor imobiliari arata ca pretul terenurilor va ramane la nivelul actual luni bune. Sunt asteptate cresteri numai in statiunile montane sau acolo unde apar investitii majore care ridica zona.
DANIELA IVAN

Click pentru a mari imaginea
Speculatorii cu terenuri vor avea mult de muncit pentru a gasi acele terenuri care au potential de crestere. Si asta fiindca putine vor fi pamanturile al caror pret va creste pe parcursul urmatoarelor luni. Atat in Capitala, cat si in tara, majoritatea terenurilor isi vor pastra valoarea (tabel sus), conform unui studiu elaborat de Uniunea Nationala a Agentilor Imobiliari impreuna cu Asociatia Investitorilor Imobiliari din Romania.

BUCURESTI, IN CENTRU. In partea centrala a orasului Bucuresti se mai gasesc inca terenuri libere, insa nu foarte multe. Pe masura ce te apropii de inima Capitalei, suprafata scade, iar pretul creste, spune Emil Giurgiu, presedintele Uniunii Nationale a Agentilor Imobiliari (UNAI). El adauga ca in zonele ultracentrale a aparut un fenomen nou, generat de blocurile foarte inalte de birouri care s-au construit recent. "Pretul caselor cu terenuri scade, in timp ce pretul terenului liber ramane la acelasi nivel", spune Giurgiu. Valoarea proprietatilor resedinta aflate in apropierea blocurilor-turn, acum construite, scade deoarece "nimeni nu-si doreste sa aiba vecin un turn". In preajma acestuia este multa agitatie, sunt aglomerari legate de trafic, exista riscul prabusirii la un seism major etc.

LA PERIFERIE. Si aici preturile par batute in cuie pe termen scurt si mediu. Insa afacerile speculative tot aici se vor face, deoarece exista potential de crestere pentru anumite suprafete. "Acolo unde se trag utilitati, pretul va creste, iar acolo unde inca nu exista aceasta posibilitate, pretul va scadea", spune Giurgiu. El adauga ca in zonele limitrofe Capitalei, peste 60% din terenuri au fost cumparate pentru a fi revandute, atunci cand vor aparea marii investitori. "Investitiile de tip speculativ cu terenurile agricole din apropierea marilor orase se apropie de punctul final, iar eventualele profituri se vor putea extrage numai dupa realizarea unor planuri de urbanism si introducere de utilitati. De aceea, aceasta afacere este apreciata cu risc mediu pe termen scurt si lung", se arata in studiul UNAI.

IN TARA. Situatia din Bucuresti se poate translata in toate orasele mari din tara, spune Giurgiu. In schimb, in zonele montane pot aparea surprize si fronturi noi pentru afaceri. Insa pe Valea Prahovei situatia va ramane neschimbata. Cererea este in crestere, iar oferta devine din ce in ce mai redusa. In acest context, pretul terenului va creste si in viitor. "A devenit un fel de Bucuresti cu niste munti in jur", spune Giurgiu. El spune ca oamenii s-au orientat deja spre alte locatii: Durau, Cheia, Bran-Moeciu, Bicaz etc. Asa se face ca a aparut cererea pentru fostele statiuni montane, unde pretul este inca mic (tabel jos) in comparatie cu potentialul zonelor montane.

PE LITORAL. In afara investitiilor rezidentiale si hoteliere care se realizeaza in special pe faleza, Litoralul este o zona intrata in adormire. "Tot ce a fost faleza s-a cam dat, iar pentru restul nu exista interes", spune reprezentantul UNAI. El afirma ca nimeni nu baga bani intr-o afacere care-i aduce profit numai cateva luni pe an si de aceea, pentru a se dezmorti, Litoralul trebuie ajutat, creand facilitati pentru investitori. "De ce n-ar fi Litoralul o zona a cazinourilor, precum Las Vegas-ul? Insa pentru asta Guvernul ar trebui sa acorde facilitati pentru toate jocurile de noroc. Cazinourile ar putea dinamiza foarte mult zona", arata Giurgiu. El mai adauga ca aici exista sute de mii de hectare unde se pot ridica hoteluri si cazinouri.

Cat costa un teren in Bucuresti

Ultracentral
Semicentral
Periferie
Zone limitrofe
500-1.000 euro/mp 100-300 euro/mp 50-150 euro/mp 3-10 euro/mp, fara utilitati sau 30-100 euro/mp cu utilitati

Aviatorilor

Cotroceni

Kiseleff

Romana

Dacia

Casin

Popa Nan

Plantelor

Armeneasca

Stefan cel Mare

Calarasi

1 Mai

Berceni

Militari

Colentina

Salajan

Pantelimon

Antiaeriana

Odai

Branesti

Corbeanca

Snagov

Mogosoaia

Pipera-Tunari

Pretul in cateva zone de interes

MUNTE

3-5 euro/mp Zone cu potential pentru agroturism
6-10 euro/mp Teren cu utilitati, curent electric
20-50 euro/mp Teren cu toate utilitatile, mai putin gaze
55-75 euro/mp Teren cu toate utilitatile
LITORAL

3-10 euro/mp

Faleza intre localitati fara utilitati, extravilan

30-50 euro/mp Faleza intre localitati cu utilitati prin SAPARD, intravilan
30-120 euro/mp Statiuni in functie de amplasare si utilitati
500-1.000 euro/ha Extravilan agricol
×
Subiecte în articol: economic utilităţi preţul euro/mp