Proces: Valeriu Stoica versus România

Valeriu Stoica, fost ministru al Justiţiei şi membru al Partidului Democrat Liberal (PD-L), este expert legal al unui SRL britanic care cere statului român daune de 100 de milioane de dolari într-un proces comercial la Banca Mondială.

Valeriu Stoica, membru PD-L, este expert în instanţă al companiei ce luptă cu statul român pentru 100 de milioane de dolari. În plus, Michaell McNutt, artizanul dezastrului Noble Ventures de la Reşiţa, este şi el reprezentant al EDF Services în proces.

CASETA BOMBĂ – MODIFICATĂ DIGITAL
Centrul Internaţional pentru Reglementarea Disputelor privitoare la Investiţii (ICSID) de pe lângă Banca Mondială a respins la începutul lunii septembrie înregistrarea ca probă a casetei care ar fi trebuit să demonstreze că firmei EDF i s-ar fi cerut o mită de 2,5 milioane de dolari. Suma ar fi fost pretinsă în 2001 pentru prelungirea contractului pe 10 ani pentru monopolul serviciilor de duty free în Aeroportul Otopeni.

Înregistrarea în care EDF pretindea că Liana Iacob, fost secretar de stat în guvernul Năstase, i-ar fi cerut lui Marco Maximilian Katz, director al EDF Services, o mită de 2,5 milioane de dolari în 2001 pentru prelungirea contractelor a fost respinsă ca probă din trei motive, ne-au precizat surse familiare situaţiei. “În principal raportul experţilor tehnici a arătat că microfonul se afla chiar pe corpul lui Katz, ceea ce infirma teoria lor cum că nu ştiau de existenţa casetei. Iniţial EDF a depus caseta în aprilie 2008, deşi ultimul termen era septembrie 2007, motivând că un ziarist de la Financial Times a intrat în posesia înregistrării. În al doilea rând nu a existat varianta originală, iar ceea ce s-a depus a fost o prelucrare digitală unde experţii au descoperit peste 20 de intervenţii pe ea. Nu în ultimul rând, există motive de ordin juridic, deoarece, în cazul în care caseta era reală, înregistrarea s-a făcut ilegal pentru că lipsea mandatul judecătoresc, nu era efectuată de instituţii abilitate şi era o încălcare a dreptului la viaţa privată, fiind realizată la Liana Iacob acasă”, au spus sursele citate.

Singurele argumente ale EDF sunt un bilet de opt caractere scris tot de oficiali ai firmei respective şi un e-mail intern tot al companiei în cauză, au continuat sursele. “Pe bilet scrie «2,5 MM ST PL» care ar fi tebuit să însemne 2,5 milioane de dolari, Sorin Teşu, parking lot”, pe care oficialii EDF l-ar fi scris în august 2001 la Hilton după o întâlnire în parcarea de la Hilton cu Sorin Teşu, în cursul căreia acesta ar fi solicitat mita de 2,5 milioane de dolari. A doua probă a EDF este un e-mail intern între Katz şi Rick Weil, proprietarul firmei”, potrivit surselor. Acestea ne-au mai precizat că EDF n-a adus decât doi martori, în vreme ce partea română a avut 20 de persoane, din care EDF a renunţat să interogheze patru, iar alţii au fost întrebaţi absolut formal. O soluţie este aşteptată în martie-aprilie 2009.

Istoria tupeului

Valeriu Stoica este expert legal al firmei Eastern Duty Free (EDF) în procesul împotriva României. Aceasta este o firmă înregistrată în insula Jersey din Canalul Mânecii şi care a deţinut timp de zece ani monopolul serviciilor de duty free pe aeroportul Otopeni.

În 1991, ANAROM, o regie ce grupa toate aeroporturile ţării a semnat din partea statului român contractul cu EDF. La acea vreme, ANAROM era în subordinea Ministerului Transporturilor, unde Traian Băsescu era ministru. Asocierea a fost urmată de înfiinţarea unui SRL, EDF Asro, care folosea o suprafaţă de 600 de metri pătraţi din aeroport. EDF deţinea 68%, iar partea română avea 32%.

Citește pe Antena3.ro

O profesoară a fost arestată după ce elevul ei i-a întins o capcană. Ce le-a mărturisit acesta polițiștilor

România era reprezentantă de două entităţi, Aeroportul Internaţional “Henri Coandă” Otopeni şi Casro, care ulterior a fost înlocuită de TAROM. Când acţionariatul s-a stabilizat, Aeroportul Otopeni avea 5%, iar TAROM 27%. “Fiind vorba de un SRL, urma să se dizolve în 2002 o dată cu ajungerea la maturitate a contractului de asociere. Partea română n-a dorit continuarea asocierii pentru ca ulterior să încredinţeze serviciul de dutyfree prin licitaţie. Ulterior, reprezentanţii săi au cedat acţiunile către EDF, tranzacţia nefiind perfectată nici azi deoarece preţul n-a fost plătit. Dacă ar fi fost vorba de o societate pe acţiuni s-ar fi putut prelungi, fiind însă SRL, conform legislaţiei trebuie ca minimum doi acţionari să fie de acord cu prelungirea duratei, pe lângă majoritatea de vot deţinut”, au continuat sursele.

Cum în 2002 contractul n-a fost prelungit, EDF a dat în judecată România, cerând daune de 100 de milioane de dolari.

Contactaţi de către Jurnalul Naţional, avocaţii, de la casa de avocatură “Ţucă, Zbârcea şi asociaţii”, care reprezintă statul român în procesul cu EDF, au refuzat să comenteze.

Filiera Noble Ventures

Michael McNutt, cel aflat în spatele dezastrului de la privatizarea Combinatului Siderurgic Reşiţa (CSR) cu “investitorul strategic” Noble Ventures este reprezentant al EDF în procesul de la Washington împotriva României.

Compania americană Noble Ventures a cumpărat în 2000 94,4% din combinatul siderurgic pentru 4,5 milioane de dolari şi îşi luase angajamente de investiţii de 77,75 milioane de dolari. Michael McNutt era preşedintele consiliului de administraţie al CSR în acea perioadă. Din tot contractul, în timpul procesului s-a stabilit că Noble Ventures nu a plătit decât avansul de 500.000 de dolari şi aceia împrumutaţi.

Cum nu şi-a îndeplinit obligaţiile, statul român a hotărât în 2003 rezilierea contractului de privatizare după doi ani de proteste stradale declanşate de sindicalişti. Ulterior combinatul a ajuns la ruşii de la TMK, ce deţin în România şi Artrom Slatina. Noble Ventures a dat în judecată statul român cerând daune de 447 milioane de dolari însă a rămas cu buza umflată şi cu coada între picioare, tribunalul de arbitraj respingând punct cu punct, în 2005, plângerile americanilor.