Producătorii avicoli din România, asociaţi în Uniunea Crescătorilor de Păsări (UCRP), susţin că în fermele avicole din România nu se foloseşte Fipronil, insecticid cu spectru larg de acţiune, ca substanţă antiparazitară, se arată într-un comunicat de presă al UCPR remis, vineri, AGERPRES.
"Acest insecticid este interzis, prin legislaţia europeană, a se folosi la animale destinate consumului uman. Fermierii avicoli din România au obligaţia legală de a verifica nivelul reziduurilor chimice din produsele avicole, atât prin controale oficiale cât şi prin autocontroale", se arată în document.
Potrivit acestuia, în urma controalelor realizate de Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), prin laboratoarele de specialitate din subordine, nu s-a semnalat existenţa reziduurilor chimice în produse.
"Buletinele de analiză, ca urmare a controalelor oficiale şi autocontroalelor, pentru pesticide (erbicide, insecticide, fungicide, antinematode, redonticide) eliberate de laboratoarele autorizate sunt conforme cu legislaţia naţională şi europeană. Menţionăm că, fermele avicole din România sunt permanent supravegheate de ANSVSA, iar rezultatele sunt concretizate prin mii de buletine de analiză conforme, anual. Asigurăm opinia publică, că produsele avicole din fermele profesionale din România sunt sigure pentru consumul uman", conform sursei citate.
Inspectorii din cadrul Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Timiş au sechestrat miercuri, în urma acţiunilor specifice de control, o cantitate de 1.000 de kg de gălbenuş de ou lichid, produs contaminat cu Fipronil, provenit din Germania, acţiune realizată conform alertei din Sistemul Rapid de Alertă pentru Alimente şi Furaje - SRAAF.
Comisia Europeană (CE) a anunţat că 15 state sunt afectate de extinderea scandalului care implică ouă contaminate cu substanţa toxică denumită fipronil, transmit Reuters şi DPA.
Ouăle contaminate au fost distribuite în Belgia, Olanda, Germania, Suedia, Franţa, Marea Britanie, Austria, Irlanda, Italia, Luxemburg, România, Polonia, Slovacia, Slovenia şi Danemarca, precum şi în două state din afara UE, respectiv Elveţia şi Hong Kong, a afirmat Daniel Rosario, purtător de cuvânt al CE.AGERPRES