x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Producţia de oţel a României a urcat cu 64,5% în primul semestru

Producţia de oţel a României a urcat cu 64,5% în primul semestru

20 Iul 2010   •   00:00

România a produs în primele şase luni cu 64,5% mai mult oţel decât în perioada similară a anului trecut, în timp ce avansul la nivel mondial a fost de 28%, potrivit datelor publicate de Asociaţia Mondială a Oţelului.

Producţia la nivel mondial s-a ridicat la 706 milioane de tone. În luna iunie, producţia de oţel din România s-a dublat la 340.000 de tone, de la 169.000 de tone în aceeaşi lună a anului trecut.

La nivel global, producţia de oţel brut a urcat cu 18% în iunie, la 118,7 milioane de tone.
În Uniunea Europeană (UE) s-au fabricat în ianuarie-iunie 90 milioane de tone de oţel, cu 44,6% mai mult ca în primul semestru al anului trecut.

Germania a produs cel mai mult, respectiv 22,7 milioane de tone în 6 luni. România se află pe poziţia a 13-a, atât pe primul semestru, cât şi în privinţa datelor din luna iunie.

Cel mai mare producător mondial este China, care a rămas lider, după o creştere de 21% în primele şase luni, la 323 milioane de tone, aproape jumătate din piaţa mondială.
Anul trecut, producţia de oţel din România a scăzut cu 46,4%, la 2,7 milioane de tone.

×
Subiecte în articol: economic