x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Producția de legume și fructe, în pericol. Scumpiri la produsele românești

Producția de legume și fructe, în pericol. Scumpiri la produsele românești

de Redacția Jurnalul    |    03 Apr 2025   •   14:30
Producția de legume și fructe, în pericol. Scumpiri la produsele românești

În România se cultivă tot mai puține suprafețe cu fructe și legume, ceea ce duce la creșterea importurilor și scumpiri. Agricultorii acuză lpsa de ajutor a statului în perioadele când recoltele sunt distruse de vreme extremă, în timp ce guvernanții fac promisiuni frumoase, că România va produce suficient ca să nu mai importe.

"Roşiile cherry. Vorbim de aproximativ 4.000 de fire", spune Dan Constantinescu, care livrează anual 50 de tone de roşii, castraveţi, dovlecei bio.

"Am redus suprafaţa cultivată. Deşi costurile ne-au crescut cu 55%, am reuşit să menţinem preţurile la o creştere de 28-30%", a explicat acesta, la observatornews.ro.

Producția de legume și fructe scade 

Suprafețele cultivate și randamentul producţiei scad îngrijorător la nivel naţional. La fructe s-a cultivat cu 8% mai puțin în 2024.

Și producţia de fructe a scăzut cu 10% în 2024. La cartofi însă, recolta s-a diminuat cu 18%. Anul trecut am avut cea mai mică producţie de cartofi din ultimii 8 ani. 

Astfel că sunt așteptate scumpiri de circa 10% la fructele și legumele românești.

Fermierii se plâng de pierderile mari provocate de secetă şi de indiferenţa autorităţilor. 

"Instabilitatea legislativă… nu este un mediu foarte atractiv pentru a te gândi la planuri mari de extindere. Te gândeşti cum să supravieţuieşti. Către micii producători, adică cei mulţi, nu există o politică foarte clară şi stabilă de subvenţionare", a spus fermierul Dan Constantinescu.

"Trebuie ajutaţi fermierii. Să depăşească aceşti 4 ani de secetă. Ăsta este pasul numărul 1. Să supravieţuiască şi să nu mai respire printr-un pai, aşa cum fac în acest moment. Este nevoie mare de irigaţii. Fără irigaţii nu putem face o agricultură performantă", a declarat Gabriel Stoian, specialist agricultură ecologică.

Produsele româneşti, la mare căutare

Marile magazine caută şi mai mulţi furnizori externi, în condiţiile în care cantitatea de legume şi fructe importate s-a dublat în ultimul deceniu. 

"Lucrăm cu micii producători, pe care îi ajutăm să îşi comercializeze marfa. Recolta de fructe şi legume a fost sub cerere. Dar cererea a crescut din partea clienţilor noştri", a spus Michael Kaiser, director comercial supermarket online

Ministrul Agriculturii trăiește într-o realitate paralelă și promite că România va deveni un "El Dorado al Europei" în următorii ani şi va asigura mâncarea de care are nevoie, fără importuri. 

×
Subiecte în articol: scumpiri piete legume fructe