x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Profit istoric pentru Hidroelectrica

Profit istoric pentru Hidroelectrica

19 Feb 2019   •   09:58
Profit istoric pentru Hidroelectrica
Sursa foto: Karina Knapek/INTACT IMAGES

Cel mai mare producător de energie electrică din România, Hidroelectrica a avut un profit net record de 1,55 miliarde de lei anul trecut, cu 13,9% mai mult față de perioada anterioară. Cifra de afaceri s-a ridicat la 4,25 miliarde de lei, în creștere cu 30,7%, potrivit rezultatelor financiare preliminare, încă neauditate, prezentate de Fondul Proprietatea, acționar minoritar al companiei.

Cantitatea totală de energie electrică vândută în 2018 de Hidroelectrica a fost de 16,9 milioane MWh, cu 22,7% mai mult comparativ cu anul precedent. Compania operează 208 centrale, cu o putere instalată de peste 6.400 MWh.

Fondul Proprietatea deține 20% din acțiunile societății, evaluate la 4,276 de miliarde de lei în decembrie 2018. Valoarea sa a fost însă diminuată, ajungând, în ianuarie 2019, la 3,885 miliarde de lei din cauza ordinului Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) care îi obligă pe producători să vândă energie către populație la un preț care să genereze un profit maxim de 5,66%.

 

 

×
Subiecte în articol: hidroelectrica profit istoric