Profitul Transelectrica a scăzut cu 25% în primele 9 luni ale anului
Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica a încheiat primele nouă luni ale acestui an cu un profit net de 74 milioane lei, în scădere cu 25% comparativ cu cel din perioada similară a anului trecut, conform datelor remise Bursei de Valori Bucureşti.
Veniturile totale operaţionale realizate în primele 9 luni au înregistrat o scădere de 3%, de la 1,832 miliarde lei în 2018 la 1,783 miliarde lei, evoluţie determinată în principal de veniturile operaţionale aferente activităţii zero profit (serviciile de sistem tehnologice şi piaţa de echilibrare).
Veniturile din serviciile de sistem tehnologice au înregistrat o scădere comparativ cu acelaşi interval al anului 2018 cu suma de 11,9 milioane lei, ca urmare a diminuării tarifului reglementat aprobat de ANRE, în condiţiile unei creşteri nesemnificative a cantităţii de energie electrică livrată consumatorilor, cu 0,1%, respectiv cu 25,831 MWh. Veniturile pe piaţa de echilibrare s-au diminuat cu 92,6 milioane lei.
Cheltuielile totale operaţionale (inclusiv amortizarea) realizate în ianuarie - septembrie 2019 au înregistrat o scădere uşoară (1%) comparativ cu perioada similară a anului anterior (1,694 miliarde lei faţă de 1,718 miliarde lei la 9 luni din 2018).
Profitul brut s-a diminuat cu 23%, de la 108 milioane lei la 83 milioane lei.
În intervalul ianuarie - septembrie 2019, cantitatea totală de energie electrică tarifată pentru serviciile prestate pe piaţa de energie electrică (41,29 TWh) a
înregistrat o uşoară creştere, de 0,1%, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2018 (diferenţa între cele două perioade fiind de -0,03 TWh).
Acţiunile Transelectrica se tranzacţionează la Bursa de Valori Bucureşti din august 2006. Principalii acţionari sunt statul român, cu 58,688% din acţiuni, Dedeman SRL, cu 6,143%, Fondul de pensii administrat privat NN Pensii - 5,467%, alţi acţionari persoane fizice - 7,324% şi persoane juridice - 22,375%.

Ştiri din .ro
- Poliția în alertă – cadavru carbonizat descoperit într-o mașină incendiată lângă Timișoara UPDATE 5 Varianta principală a anchetatorilor Pressalert.ro
- Averile consilierilor locali din Timișoara. Cine are patru mașini, cine l-a împrumutat în campanie pe Fritz și cine are locuință în Olanda Pressalert.ro
Distribuitorii de Bunuri solicită Guvernului României reintrarea în legalitate
Virgil Popescu, „ușor nemulțumit” de ordinul ANRE: Lasă la latitudinea furnizorilor să ofere discount
Ministrul Energiei, nemulțumit că ANRE a lăsat la latitudinea furnizorilor oferirea discountului
Proiectantul sectorului Târgu Mureș-Târgu Neamț din A8, monitorizat de CNAIR
Tranzacționarea de acțiuni în 2021: O creștere promițătoare pentru companiile românești
Peste 60% dintre angajații de la nivel global lucrează la distanță
Majoritatea românilor folosesc produse și servicii bancare
Piața auto în declin. Producția și vânzările de autovehicule au scăzut semnificativ în 2020
Ministrul Economiei: Românii fac salariul aproape juma-juma cu statul. Din 2022 începem aplicare măsurii zero taxe pe salariul minim
Digitalizarea încă se luptă cu ghişeele ANAF
Cazacioc & CO SRL a săpat o groapă de 1,5 milioane de euro

Creștere spectaculoasă a capitalului românesc în start-up-uri
Unitatea 1 CNEE Cernavodă va fi oprită pe 23 ianuarie 2021
Majoritatea angajaților vor un loc de muncă aproape de casă
Primul atelier de cold brew și craft soda din România
