x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Raport cu lacune

Raport cu lacune

de Florina Zainescu    |    31 Oct 2005   •   00:00
Raport cu lacune

Raportul ONU privind Programul Petrol Contra Hrana nu incrimineaza Rompetrol, al carui nume se regaseste alaturi de alte 2.200 de firme pe un tabel al societatilor care au avut plati suplimentare pentru contractele derulate, a declarat Dinu Patriciu, presedintele grupului.

Documentul nu concluzioneaza si nu indica, in nici un fel, ca ar exista o suspiciune directa sau indirecta la adresa Rompetrol referitoare la plati efectuate de companie pentru derularea acestor contracte de achizitionare a titeiului, a spus Patriciu. El a argumentat ca multe alte companii si persoane sunt nominalizate ca fiind suspecte de a fi desfasurat tranzactii indoielnice in cadrul programului, dar ca Rompetrol nu este inclusa in anexele care mentioneaza aceste nume.

CORECTI. Platile efectuate de Rompetrol nu pot fi asociate "nici macar in mod eronat cu plata unor suprataxe", deoarece ele reprezinta platile in beneficiul tertilor care asigurau servicii, a asigurat Patriciu. "Nu transporti cu galetusa, ci cu o nava mare, trebuie deci sa-i faci asigurari, sa ai pe cineva care se ocupa de logistica. Cheltuielile suplimentare atunci cand cumperi acest tip de petrol sunt de 20-50 de centi pe baril - cheltuieli de incarcare", a explicat el. Ba, mai mult, Rompetrol avea o activitate de 25 de ani in Irak si instalatii de foraj care trebuiau conservate, deci mai multe cheltuieli in aceasta tara.

RASPUNDERE. Contractul pentru titeiul irakian a fost parafat in 2001 de Rompetrol Group Olanda (TRG) si aceasta companie a acoperit toate platile legate de derularea lui, a precizat Patriciu, adaugand ca va face publice toate documentele necesare. El a mai precizat ca Rompetrol nu a fost notificata de Comisia Volcker, asa cum s-a speculat. Ba, mai mult, va trimite o scrisoare respectivei comisii pentru a vedea de ce in raport se mentioneaza ca firma a importat patru milioane barili de titei, si nu doua, si ca a lucrat cu o banca despre care reprezentantii Rompetrol spun ca nu au auzit niciodata. Iar presa, serviciile de informatii si persoanele care au facut speculatii si au acuzat grupul de actiuni ilicite vor fi chemate in judecata. De altfel, Patriciu considera ca acest nou scandal iscat in jurul companiei sale este instrumentat politic, dar ca nu va afecta cotatia actiunilor Rompetrol la bursa sau ratingul dat de agentiile internationale.

Deocamdata, celelalte firme romanesti mentionate in Raportul Volcker nu au reactionat. Cel mai mare contract de prestari servicii si livrari de echipamente in Programul Petrol Contra Hrana are o valoare de 19,7 milioane de dolari si a fost incheiat cu Upetrom 1 Mai Ploiesti, societate controlata de Liviu Luca impreuna cu Sorin Ovidiu Vantu.

AU RENUNTAT LA CONTRACT
Contractul initial fusese incheiat de TRG pentru patru milioane de barili. Au fost cumparate mai intai doua milioane de barili de titei pentru Rafinaria Petromidia, insa dupa ce s-a procesat primul milion de barili s-a constatat ca titeiul nu era potrivit pentru instalatiile existente. Al doilea milion de barili de titei a fost preluat de Texaco, la schimb cu petrol din Urali. TRG a renuntat la contract - nu a mai importat restul de doua milioane de barili de titei si nu a mai negociat nici un contract suplimentar pentru alte sase milioane de barili de titei.

SESIZARE
"In mod normal, intr-un astfel de caz, Parchetul ar trebui sa fie cel care sa investigheze, sa se autosesizeze sau sa fie sesizat de una dintre institutiile statului daca este necesar. Daca este nevoie, MEC poate sa faca o astfel de sesizare"
Codrut Seres
ministrul Economiei si Comertului
×
Subiecte în articol: economic rompetrol barili