Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
BIOGRAFIA INFLAŢIEI ● Cum se văd România şi românii în oglinda preţurilor
Au fost ceva scumpiri în această iarnă. Şi vor mai fi. Ofensiva psihologică în favoarea scumpirilor, începută în toamna anului trecut – purtătoare de drapel fiind patronatele din agricultură şi din industria alimentară – a dat fiori populaţiei.
Au fost ceva scumpiri în această iarnă. Şi vor mai fi. Ofensiva psihologică în favoarea scumpirilor, începută în toamna anului trecut – purtătoare de drapel fiind patronatele din agricultură şi din industria alimentară – a dat fiori populaţiei.
BIOGRAFIA INFLAŢIEI ● Cum se văd România şi românii în oglinda preţurilor
Au fost ceva scumpiri în această iarnă. Şi vor mai fi. Ofensiva psihologică în favoarea scumpirilor, începută în toamna anului trecut – purtătoare de drapel fiind patronatele din agricultură şi din industria alimentară – a dat fiori populaţiei.
Ni se tot spunea pe zeci de canale că în iarna 2007-2008 vor creşte cu cel puţin 50% preţurile la pâine, la lapte, la carne, la ulei şi la multe alte produse alimentare. Cauzele fiind: 1) seceta din vara lui 2007; 2) scumpirea alimentelor în zona euro şi în toată lumea; 3) preţul ridicat al petrolului; 4) umflarea facturilor la energie electrică, energie termică şi carburanţi. Dar una "s-a afişat" şi alta a fost în magazine.
Din "cronica de front", pe care o face publică lunar Institutul Naţional de Statistică, vedem că e distanţă mare între ce au visat producătorii şi ce s-a întâmplat în realitate. Un motiv fiind şi acela că magazinele, cu deosebire marile lanţuri, n-au riscat să se trezească în faţa unei scăderi dramatice a numărului de cumpărători. Şi iată cum în ianuarie 2008 rata inflaţiei a fost tot sub 1%. Ca în octombrie, în noiembrie şi în decembrie 2007.
Au fost ceva scumpiri în această iarnă. Şi vor mai fi. Ofensiva psihologică în favoarea scumpirilor, începută în toamna anului trecut – purtătoare de drapel fiind patronatele din agricultură şi din industria alimentară – a dat fiori populaţiei.
Ni se tot spunea pe zeci de canale că în iarna 2007-2008 vor creşte cu cel puţin 50% preţurile la pâine, la lapte, la carne, la ulei şi la multe alte produse alimentare. Cauzele fiind: 1) seceta din vara lui 2007; 2) scumpirea alimentelor în zona euro şi în toată lumea; 3) preţul ridicat al petrolului; 4) umflarea facturilor la energie electrică, energie termică şi carburanţi. Dar una "s-a afişat" şi alta a fost în magazine.
Din "cronica de front", pe care o face publică lunar Institutul Naţional de Statistică, vedem că e distanţă mare între ce au visat producătorii şi ce s-a întâmplat în realitate. Un motiv fiind şi acela că magazinele, cu deosebire marile lanţuri, n-au riscat să se trezească în faţa unei scăderi dramatice a numărului de cumpărători. Şi iată cum în ianuarie 2008 rata inflaţiei a fost tot sub 1%. Ca în octombrie, în noiembrie şi în decembrie 2007.
Schimbări pe tabela de marcaj
Într-o analiză din toamna lui 2007, ca să mă fac mai bine înţeles, v-am invitat să vă imaginaţi că aveţi dinaintea ochilor trei ecrane luminoase. Desigur, electronice. Şi că toate trei redau filmul preţurilor, cu notele specifice fiecărei luni. Şi am văzut cum câteva preţuri urcă, cele mai multe bat pasul pe loc, iar altele – foarte puţine, între care preţurile la medicamente din octombrie, noiembrie, decembrie 2007 şi ianuarie 2008 – coboară. Notam, atunci, că fiecare ecran este destinat mişcării preţurilor pe câte un mare segment al pieţei: primul – al mărfurilor alimentare; al doilea – al mărfurilor nealimentare; al treilea – al tarifelor serviciilor. Toate cele trei ecrane, laolaltă, alcătuind tabloul inflaţiei. O adevărată tabelă de marcaj în confruntările de pe piaţa de consum.
Ei bine, anul 2008 a adus schimbări pe cele trei ecrane. Mi-ar fi plăcut să notez: "schimbări semnificative". Dar nu sunt. Ce să facem, înaintăm greu spre un alt nivel de viaţă, spre un alt prag al bunăstării. Căci, de fapt, cele trei ecrane ne arată şi cum trăim. Sigur, noi aspirăm la un alt mod de viaţă, mai apropiat de cotele civilizaţiei contemporane. Numai că "standardul de viaţă" este un concept legat strâns de productivitate, de rentabilitate, de inovaţia tehnică, de progresul ştiinţific. În ultimă instanţă, de performanţa economică. Nu am ajuns să fim stăpâni, în economie, pe toate aceste valori.
Ei bine, anul 2008 a adus schimbări pe cele trei ecrane. Mi-ar fi plăcut să notez: "schimbări semnificative". Dar nu sunt. Ce să facem, înaintăm greu spre un alt nivel de viaţă, spre un alt prag al bunăstării. Căci, de fapt, cele trei ecrane ne arată şi cum trăim. Sigur, noi aspirăm la un alt mod de viaţă, mai apropiat de cotele civilizaţiei contemporane. Numai că "standardul de viaţă" este un concept legat strâns de productivitate, de rentabilitate, de inovaţia tehnică, de progresul ştiinţific. În ultimă instanţă, de performanţa economică. Nu am ajuns să fim stăpâni, în economie, pe toate aceste valori.
Sursa informaţiilor: bugetele de familie
Să judecăm. Cele trei ecrane întrunesc, laolaltă, 10.000 de puncte. Reprezentând totalul consumului populaţiei României. Mai exact, adunând diferite ponderi ale unor produse în totalul consumului: 583 de puncte – pâinea; 481 de puncte – laptele şi produsele lactate; 101 puncte – cafeaua şi aşa mai departe. Până la 10.000. De reţinut însă că totalul de 10.000 de puncte rămâne constant, an de an. Dar punctajele acordate tuturor produselor din tablou, grupate în cele trei ecrane, se schimbă de la un an la altul.
Ce ne arată aceste punctaje? Că nivelul de bunăstare a crescut. Dar nu foarte mult. Se vede însă, din tablou, că de şapte ani avem creştere economică. Şi că tot de şapte ani e domolită inflaţia. Se înmulţesc creditele ipotecare şi cele de consum. Macaralele nu mai staţionează. În ţară miroase a ciment, producţia şi serviciile n-au încă anvergura dorită, dar au cunoscut creşteri. Dar şi că pentru a schimba lucrurile avem nevoie de mai multe ferestre deschise. Dar, mai ales, avem nevoie de muncă performantă.
Să exemplificăm. A venit 2008 şi INS a schimbat punctajele. Desigur, nu din birouri. Ci pe baza unei ample anchete făcute la nivelurile bugetelor de familie. Au înregistrat, statistic, cât cheltuiesc românii – în medie! – pentru mărfuri alimentare, pentru mărfuri nealimentare şi pentru servicii. Şi în temeiul acestei anchete au schimbat punctajele.
Să vedem ce a ieşit. Pe ecranul "produse alimentare" punctajul a scăzut neîncetat: 4.168 de puncte în 2005, 4.071 de puncte în 2006, 3.892 de puncte anul trecut, iar din acest an – 3.750 de puncte. Mâncăm mai puţin? Nu. Mâncăm mai mult. Dar au crescut veniturile, creditele, s-au înmulţit banii trimişi de românii călători prin lume (7,4 miliarde de euro în 2007 – record absolut) şi, probabil, vin bani mai mulţi şi din economia necontabilizată. Aşa că pe cel de-al doilea ecran (mărfuri nealimentare) punctajul a crescut: 4.182 de puncte în 2005; 4.225 în 2006; 4.354 anul trecut; 4.470 în 2008. La fel şi pe ecranul dedicat serviciilor: 1.650 de puncte în 2005; 1.704 în 2006; 1.754 anul trecut; 1.780 în acest an.
Ce ne arată aceste punctaje? Că nivelul de bunăstare a crescut. Dar nu foarte mult. Se vede însă, din tablou, că de şapte ani avem creştere economică. Şi că tot de şapte ani e domolită inflaţia. Se înmulţesc creditele ipotecare şi cele de consum. Macaralele nu mai staţionează. În ţară miroase a ciment, producţia şi serviciile n-au încă anvergura dorită, dar au cunoscut creşteri. Dar şi că pentru a schimba lucrurile avem nevoie de mai multe ferestre deschise. Dar, mai ales, avem nevoie de muncă performantă.
Să exemplificăm. A venit 2008 şi INS a schimbat punctajele. Desigur, nu din birouri. Ci pe baza unei ample anchete făcute la nivelurile bugetelor de familie. Au înregistrat, statistic, cât cheltuiesc românii – în medie! – pentru mărfuri alimentare, pentru mărfuri nealimentare şi pentru servicii. Şi în temeiul acestei anchete au schimbat punctajele.
Să vedem ce a ieşit. Pe ecranul "produse alimentare" punctajul a scăzut neîncetat: 4.168 de puncte în 2005, 4.071 de puncte în 2006, 3.892 de puncte anul trecut, iar din acest an – 3.750 de puncte. Mâncăm mai puţin? Nu. Mâncăm mai mult. Dar au crescut veniturile, creditele, s-au înmulţit banii trimişi de românii călători prin lume (7,4 miliarde de euro în 2007 – record absolut) şi, probabil, vin bani mai mulţi şi din economia necontabilizată. Aşa că pe cel de-al doilea ecran (mărfuri nealimentare) punctajul a crescut: 4.182 de puncte în 2005; 4.225 în 2006; 4.354 anul trecut; 4.470 în 2008. La fel şi pe ecranul dedicat serviciilor: 1.650 de puncte în 2005; 1.704 în 2006; 1.754 anul trecut; 1.780 în acest an.
În ce tren călătorim?
Ţările din Uniunea Europeană călătoresc în trei trenuri: unul rapid – pentru cele bogate; altul accelerat – pentru cele din clasa de mijloc; şi un tren personal – pentru starea a treia. Desigur, noi călătorim cu personalul, dar nu la clasa întâi, ci la clasa a doua. Şi nu vom trece la clasa întâi până când, în tabloul cheltuielilor, punctajul produselor alimentare nu va coborî sub 3.000. Şi când vom avea bani mai mulţi pentru mărfuri nealimentare şi servicii. Mai ales pentru servicii.
Manualul marxist de economie politică, pentru studenţii de la ASE, din anii ’80, recunoştea că "o ţară este cu atât mai bogată cu cât are posibilitatea de a ocupa în sfera productivă (în sensul vechi al conceptului, de fabricare a bunurilor materiale – n.a.) o populaţie mai puţin numeroasă, în raport cu cea din sfera neproductivă". Deciziile politice erau subordonate însă unei alte teze: aceea că munca prestatoare de servicii n-ar produce venit naţional. Rând pe rând, comerţul, turismul, unităţile de servicii în general au fost decimate sub impulsul acestei ideologii. România, în ceea ce priveşte ponderea populaţiei active în servicii, s-a situat în coada Europei. Acum, lucrurile s-au schimbat. Dar nu cât ar fi fost posibil. Şi, mai ales, nu cât ar fi nevoie.
Deşi s-a trecut decisiv la adevărul preţurilor, dobânzilor, ratelor de schimb şi a fost lansată o provocare în direcţia adevărului costurilor de producţie, în economia românească domină încă un sistem conjunctural, orientat în mare măsură cu spatele la piaţă. Se munceşte încă la întâmplare. Această obişnuinţă, de care acum unei bune părţi a societăţii îi vine greu să se despartă, întreţine iluzia paternalismului statal, sub a cărui manta uzată cloceşte iluzia că "Merge şi aşa!". Iluzia cea mai gravă şi cea mai periculoasă.
Dar "Aşa" nu mai merge. "Aşa": adică să producem puţin şi să consumăm mult. Mai ales să cumpărăm continuu automobile. În ianuarie 2008 automobilele domină al doilea plan după telefoane, cu participare semnificativă la rata inflaţiei: 0,04.
În acest plan doi, autoturismele nu sunt singure. Îşi împart locul cu legumele şi conservele de legume – 0,08 contribuţie; laptele – 0,04; combustibilii – 0,05, şi apa, canalul, salubritatea – 0,05. În rest, la inflaţia de 0,86% din ianuarie 2008 participările sunt absolut nesemnificative: între 0,01 şi 0,02. Practic, pâinea, uleiul, ouăle şi alte produse ce ne-au dat dureri de cap la sfârşitul anului 2007 au abandonat cursa în ianuarie 2008. A rămas un singur "campion": telefonia. Dar trâmbiţaşii scumpirilor de iarnă n-au încetat lupta. Ofensiva lor, chiar dacă nu mai are suflul din 2007, continuă.
Manualul marxist de economie politică, pentru studenţii de la ASE, din anii ’80, recunoştea că "o ţară este cu atât mai bogată cu cât are posibilitatea de a ocupa în sfera productivă (în sensul vechi al conceptului, de fabricare a bunurilor materiale – n.a.) o populaţie mai puţin numeroasă, în raport cu cea din sfera neproductivă". Deciziile politice erau subordonate însă unei alte teze: aceea că munca prestatoare de servicii n-ar produce venit naţional. Rând pe rând, comerţul, turismul, unităţile de servicii în general au fost decimate sub impulsul acestei ideologii. România, în ceea ce priveşte ponderea populaţiei active în servicii, s-a situat în coada Europei. Acum, lucrurile s-au schimbat. Dar nu cât ar fi fost posibil. Şi, mai ales, nu cât ar fi nevoie.
Deşi s-a trecut decisiv la adevărul preţurilor, dobânzilor, ratelor de schimb şi a fost lansată o provocare în direcţia adevărului costurilor de producţie, în economia românească domină încă un sistem conjunctural, orientat în mare măsură cu spatele la piaţă. Se munceşte încă la întâmplare. Această obişnuinţă, de care acum unei bune părţi a societăţii îi vine greu să se despartă, întreţine iluzia paternalismului statal, sub a cărui manta uzată cloceşte iluzia că "Merge şi aşa!". Iluzia cea mai gravă şi cea mai periculoasă.
Dar "Aşa" nu mai merge. "Aşa": adică să producem puţin şi să consumăm mult. Mai ales să cumpărăm continuu automobile. În ianuarie 2008 automobilele domină al doilea plan după telefoane, cu participare semnificativă la rata inflaţiei: 0,04.
În acest plan doi, autoturismele nu sunt singure. Îşi împart locul cu legumele şi conservele de legume – 0,08 contribuţie; laptele – 0,04; combustibilii – 0,05, şi apa, canalul, salubritatea – 0,05. În rest, la inflaţia de 0,86% din ianuarie 2008 participările sunt absolut nesemnificative: între 0,01 şi 0,02. Practic, pâinea, uleiul, ouăle şi alte produse ce ne-au dat dureri de cap la sfârşitul anului 2007 au abandonat cursa în ianuarie 2008. A rămas un singur "campion": telefonia. Dar trâmbiţaşii scumpirilor de iarnă n-au încetat lupta. Ofensiva lor, chiar dacă nu mai are suflul din 2007, continuă.
