x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Reactia Mediului - Sulfina, pe plaja

Reactia Mediului - Sulfina, pe plaja

de Elena Stan    |    07 Iun 2006   •   00:00

Operatorii care au inchiriat suprafete mari de plaja vor fi "vizitati" de ministrul Mediului. "Voi merge in control pe Litoral pentru a vedea care este starea plajelor.

Daca agentii economici care au inchiriat plaja nu si-au indeplinit obligatiile asumate prin contract, vom trece la rezilierea contractelor", a explicat Sulfina Barbu, ministrul Mediului. De asemenea, a spus ca autoritatile locale taraganeaza aprobarea planului urbanistic local. "In vechiul plan urbanistic local erau 178 de beach-baruri numai in statiunea Mamaia. In planul urbanistic intocmit de Directia Apelor Dobrogea Litoral, acum, sunt numai 30, iar autoritatile locale taraganeaza aprobarea lui", a explicat Sulfina Barbu. In plus, a declarat ca nu este adepta modificarii legislatiei de la o zi la alta, ci a aplicarii legislatiei existente.

Daca plaja nu va fi curatata si turistii nu vor beneficia de un grad ridicat de confort pe Litoral, nu va fi compromis numai acest sezon pe Litoral, ci va fi deteriorata imaginea Romaniei ca destinatie turistica.

×
Subiecte în articol: economic