x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Reguli noi privind bonusurile bancherilor

Reguli noi privind bonusurile bancherilor

07 Iul 2010   •   00:00

Parlamentul European a aprobat miercuri cele mai dure reguli din lume privind plata bonusurilor bancherilor, noile prevederi fiind parte a unor eforturi extinse de reducere a riscurilor în sectorul financiar, aflate la originea recesiunii mondiale, transmite Reuters.



Noua lege urmează să fie aprobată săptămâna viitoare şi de miniştrii de Finanţe ai celor 27 de state membre, iar prevederile acesteia vor intra în vigoare la începutul anului 2011. Potrivit noilor reglementări, numai 30% din bonusurile în numerar vor putea fi plătite pe loc, iar restul pe parcursul a până la cinci ani.

Parlamentarii au votat legea cu 625 de voturi pentru, 28 împotrivă, iar 37 de eurodeputaţi au absentat. Legea va obliga totodată băncile să deţină un nivel mai ridicat al capitalului, pentru a acoperi astfel riscurile.

×
Subiecte în articol: economic