x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Care sunt riscurile economice majore în următorii doi ani

Care sunt riscurile economice majore în următorii doi ani

de Redacția Jurnalul    |    11 Ian 2023   •   16:35
Care sunt riscurile economice majore în următorii doi ani
Sursa foto: Hepta

Riscurile majore din următorii doi ani sunt creșterea costului vieții și redeschiderea economiei după pandemia de COVID-19, arată un raport publicat de Forumul Economic Mondial, care se va întruni la Davos, săptămâna viitoare.

"Conflictele şi tensiunile geoeconomice au declanşat o serie de riscuri planetare interconectate", se arată în studiul Global Risks Report, efectuat în rândul a 1.200 de experți și oficiali din lume. 

Riscurile majore privesc problemele cu lanțurile de aprovizionare care ar putea continua în următorii doi ani, creșterea costului vieții și datoriile. 

Acestea sunt motivele pentru care Forumul Economic Mondial cere statelor să acționeze rapid pentru că altfel "riscă să creeze tensiuni sociale fără precedent, deoarece investiţiile în sănătate, educaţie şi dezvoltare economică dispar, ceea ce erodează şi mai mult coeziunea socială".

Totodată, creșterea cheltuielilor pentru apărare  va reduce sprijinul pentru gospodăriile vulnerabile și aruncând statele "într-o situaţie de criză permanentă".

Reuniunea anuală a Forumului Economic Mondial va avea loc între16-20 ianuarie 2023 la Davos, unde se întâlnește elita economică, politică și academică pentru a discuta despre criza economică, mediu, războiul din Ucraina. Această întâlnire dă mereu naștere la controverse. 

×
Subiecte în articol: davos costul vietii criza COVID