Executia bugetului general consolidat s-a incheiat dupa primele sapte luni din 2012 cu un deficit de 6,97 miliarde lei, respectiv 1,15 % din PIB, comparativ cu un deficit bugetar de 11,3 miliarde lei, respectiv 1,96% din PIB, la aceeasi data a anului precedent, potrivit datelor publicate de Ministerul Finantelor Publice.
Veniturile bugetului general consolidat, in suma de 110,4 miliarde lei, reprezentand 18,2% din PIB, au fost cu 8% mai mari fata de aceeasi perioada a anului precedent in termeni nominali si cu 0,5 puncte procentuale ca pondere in PIB.
Veniturile fiscale au inregistrat in termeni nominali o crestere cu 9,5% fata de aceeasi perioada a anului precedent, evolutii favorabile inregistrandu-se la taxa pe valoarea adaugata (+6,3%), accize (+5,2%), impozit pe venit (+16,0%), impozit pe profit (+5,4%). Veniturile din alte impozite si taxe pe bunuri si servicii au crescut, de asemenea, datorita colectarii incepand cu anul 2012 a contributiei pentru finantarea unor cheltuieli in domeniul sanatatii.
La nivelul administratiilor locale s-au inregistrat cresteri fata de anul precedent in cazul veniturilor din impozite si taxe pe proprietate (+4,3 %) si venituri nefiscale (+13,4%).
Contributiile de asigurari au fost in suma de 29,9 miliarde lei, in crestere cu 5,3% fata de aceeasi perioada a anului precedent.
Veniturile nefiscale au crescut de asemenea, fata de aceeasi perioada din anul precedent la bugetul de stat cu 25,2% si la institutiile autofinantate 17,8%.
Sumele rambursate de Uniunea Europeana in contul platilor efectuate din resurse publice au crescut cu 42,4% fata de aceeasi perioada a anului precedent.
Cheltuielile bugetului general consolidat, in suma de 117,3 miliarde lei, reprezentand 19,3% din PIB, au crescut in termeni nominali cu 3,4% fata de aceeasi perioada din anul precedent, dar ca pondere in PIB s-au redus cu 0,3 puncte procentuale.
Au fost inregistrate cresteri fata de aceeasi perioada din anul 2011, in principal, la proiectele finantate din fonduri UE, cu 44,2%, dobanzi cu 26,5%, bunuri si servicii cu 7,6%.
Cheltuielile cu bunuri si servicii au crescut indeosebi la administratiile locale precum si la fondul national de sanatate ca urmare a platilor facute pentru servicii medicale si medicamente.
Cheltuielile de personal au crescut cu 2,1% fata de aceeasi perioada a anului precedent, cresterea inregistrandu-se, in principal, datorita majorarii cu 8% a salariilor personalului bugetar, care se reflecta in buget incepand cu luna iulie 2012.
Cheltuielile pentru investitii, care includ cheltuielile de capital, precum si cele aferente programelor de dezvoltare finantate din surse interne si externe, au fost de 17,4 miliarde lei (2,9% din PIB), crescand in termeni nominali cu 8,1% fata de aceeasi perioada a anului precedent.