x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie România, din nou ţara cu cea mai mare inflaţie anuală din UE

România, din nou ţara cu cea mai mare inflaţie anuală din UE

17 Oct 2018   •   15:22
România, din nou ţara cu cea mai mare inflaţie anuală din UE

România a avut în septembrie, pentru a opta lună consecutiv, cea mai mare rată anuală a inflaţiei dintre statele membre ale Uniunii Europene, cu un avans al preţurilor de consum de 4,7%, similar cu cel înregistrat în august, arată datele publicate miercuri de Oficiul European de Statistică (Eurostat). 

Rata anuală a inflaţiei în Uniunea Europeană (UE) s-a situat la 2,2% în septembrie, stabilă comparativ cu luna precedentă, în timp ce în zona euro inflaţia a urcat până la 2,1% de la 2% în august. În rândul statelor membre UE, cele mai mari rate anuale ale inflaţiei au fost înregistrate în România (4,7%), Ungaria (3,7%) şi Bulgaria (3,6%), iar cele mai scăzute în Danemarca (0,5%), Grecia (1,1%) şi Irlanda (1,2%). 

Comparativ cu situaţia din august 2018, rata anuală a inflaţiei a scăzut în nouă state membre, a rămas stabilă în patru (inclusiv în România) şi a crescut în 14 ţări. 

Cel mai semnificativ impact asupra creşterii anuale a preţurilor l-au avut preţurile la energie (0,90 puncte procentuale), urmate de preţurile la servicii (0,57 puncte procentuale) şi de cele la alimente, alcool şi ţigări (0,51 puncte procentuale). AGERPRES

×
Subiecte în articol: inflaţie romania