x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie România mai vrea un miliard de euro de la Banca Mondială

România mai vrea un miliard de euro de la Banca Mondială

de Daniela Ivan    |    27 Ian 2012   •   11:31
România mai vrea un miliard de euro de la Banca Mondială

Romania negociaza cu Banca Mondiala (BM) o linie de credit de un miliard de euro pentru a sustine bugetul tarii, a declarat Francois Rantrua, country manager pentru Romania al BM. Acest imprumut va fi de tip preventiv, similar celui de la FMI, a spus Rantrua, intr-un interviu pentru Bloomberg.

Banca Mondiala se va alatura FMI si UE intr-un acord financiar preventiv cu Romania, semnat in martie, dupa aprobarea liniei de credit.

"Romania va trebui sa indeplineasca anumite masuri, aflate in prezent in discutie. Durata liniei de credit poate fi de pana la trei ani", a spus Rantrua.

Guvernul are deja la dispozitie fonduri de 5 miliarde de euro, nefolosite din acordul cu FMI si UE pentru a fi accesate in cazul unor turbulente pe pietele financiare. Seful misiunii FMI in Romania, Jeffrey Franks, a declarat in decembrie ca autoritatile romane vor incheia in primavara anului acesta un nou acord cu Banca Mondiala, de tip preventiv, similar celui cu FMI, prin care Romania va putea trage bani de la institutia internationala daca va fi necesar.

×