x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Românii cu credite sunt ignoraţi de stat

Românii cu credite sunt ignoraţi de stat

de Daniela Ivan    |    23 Mar 2016   •   16:01
Românii cu credite sunt ignoraţi de stat

Cetăţenii români ar fi trebuit să beneficieze de luni, 21 martie, odată cu ceilalţi europeni, de prevederile Directivei 17 a Comisiei Europene privind contractele de credit garantate cu ipoteci, însă la noi Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) nu a reuşit să finalizeze proiectul de lege pentru transpunerea în legislaţie a directivei. Este în procedura de avizare la ministere, iar până la aprobarea sa în Parlament ar putea trece luni, timp în care oamenii vor fi puşi în imposibilitatea să-şi convertească creditele în moneda cea mai avantajoasă.

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor ţine mai degrabă cu băncile decât cu clienţii, având în vedere că nu există în prezent nicio lege care să-i protejeze pe datornici. Comisia Europeană a identificat, din 2014, când a elaborat Directiva 17, o serie de probleme pe piețele ipotecare din Uniune legate de „practicile iresponsabile” ale băncilor şi ale instituțiilor nonbancare. Directiva face referire la „problemele legate de creditele într-o monedă străină, pe care consumatorii le-au contractat pentru a profita de rata dobânzii avantajoasă oferită, însă fără să dețină informații adecvate despre riscul ratei de schimb valutar pe care îl implică aceste împrumuturi”. Este şi situaţia din România care a fost generată de creşterea puternică a francului elveţian.

În ciuda avertismentelor UE şi a problemelor existente în România cauzate de numărul mare de credite neperformante, ANPC nu a reuşit să elaboreze în doi ani o lege care să transpună Directiva CE în legislaţia românească. Proiectul de lege nici măcar nu a fost finalizat şi, în consecință, nu a intrat în procesul legislativ de dezbatere.

„Am adresat în repetate rânduri apeluri şi interpelări către ANPC pentru a veni, cât mai curând, cu proiectul legislativ care transpune această directivă europeană. În condițiile în care Legea conversiei este întârziată şi tergiversată în mod nejustificat, românii ar fi trebuit să poată beneficia de prevederile Directivei 17 pentru a-şi converti creditele în condiții mai avantajoase decât în prezent”, a declarat Ana Birchall, inițiatoarea unui proiect de lege privind conversia creditelor, inspirat din Directiva 17. Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu, ne-a declarat că, în ianuarie, atunci când s-a instalat noul Guvern, a constatat că ANPC nu a făcut nimic în acest sens.

Transpunerea Directivei 17 în legislaţie, în cel mai scurt timp, este un imperativ pe care instituţiile abilitate trebuie să și-l asume. Românii nu trebuie să mai fie lipsiţi de anumite prevederi în contractele de împrumut de care se bucură ceilalţi cetăţeni europeni. Ana Birchall, deputatul PSD

 

E o prioritate pentru Guvern. Ne grăbim, dar a trebuit să luăm proiectul aproape de la zero. Când am venit noi, în ianuarie, ANPC nu făcuse aproape nimic.

Dan Suciu, purtătorul de cuvânt al Guvernului

Legislaţia europeană nu se aplică contractelor încheiate înainte de 21 martie 2016 în nicio ţară din Uniunea Europeană. Este însă obligatorie pentru toate contractele încheiate după această dată. Băncile sunt nevoite ca în orice formă de publicitate să includă o avertizare privind riscurile specifice asociate contractelor de credit.

 

Riscăm procedura de infringement

România are toate şansele să intre în procedura de infringement dacă nu se grăbeşte să adopte Directiva 17. „Ne grăbim, proiectul este finalizat şi este în procedura de avizare la ministere”, a explicat Marcel Pandelică, preşedintele ANPC, care a preluat conducerea instituţiei în luna decembrie. Acesta a precizat că „au fost preluate puncte de vedere de la asociaţiile consumatorilor, de la bănci, au fost amendamente şi propuneri, iar ultimele puncte de vedere au fost trimise către ministere luni, 21 martie”.

 

Ce impune băncilor Comisia Europeană

- Creditele contractate în monedă străină vor putea fi convertite în orice moment, la cererea consumatorilor;

- Cu şase luni înainte de executarea silită, datornicul este scutit de rate şi penalizări. În acest timp îşi caută singur cumpărător pentru casă;

- Contractele de credit vor fi redactate în scris, vizibil şi uşor de citit, fontul utilizat fiind Times New Roman, mărimea de minimum 12 p;

- Se interzice introducerea sau majorarea nivelului comisioanelor, tarifelor şi spezelor pe parcursul derulării contractului de credit;

- Contractele trebuie să cuprindă formula matematică de calcul a DAE şi a dobânzii în cazul creditelor cu dobândă variabilă;

- Se interzice perceperea unui comision de analiză a dosarului în cazul în care creditul nu se acordă;

- Bancherii trebuie să informeze cetăţenii înainte de a consulta orice bază de date în scopul evaluării bonităţii.

 

Comisia Europeană a observat că bănci le au clauze abuzive în contractele de credite imobiliare. Autorităţile române au preferat să închidă ochii.

×