Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Cu cat zona euro ramane mai mult un teritoriu al nimanui, cu periferia care acumuleaza datorii la rate ale dobanzii ridicate doar pentru a castiga timp, cu atat mai costisitoare si dureroase vor fi ajustarile viitoare si mai mari riscul de colaps. Voci respectabile din cadrul opiniei majoritare au ajuns la concluzia ca inca de pe acum zona euro ar putea sa nu mai fie sustenabila si prin urmare ar fi mai bine sa se divizeze acum decat mai tarziu, cand costurile ar putea fi mult mai mari, noteaza economistul Nouriel Roubini, Nicolas Berggruen, presedintele Consiliului asupra viitorului Europei si Mohamed A. El-Erian, Ceo al Pimco, societatea globala de gestionare a investitiilor, intr-un editorial publicat joi de cotidianul la Stampa.
Daca zona euro se destrama cade si Europa si se pot prabusi si piata unica si UE. Pentru liderii europeni singura alternativa la destramarea euro in urmatoarele luni consta in a gasi vointa politica de a trece rapid la o mai mare integrare - plecand de la o foaie de parcurs mult mai clara si mai susceptibila de urmat spre uniunea bancara si fiscala, care sa opreasca si sa inverseze balcanizarea bancilor si pietelor datoriei publice; o uniune economica, care sa restabileasca cresterea economica si competitivitatea si o uniune politica care sa confere legitimitate transferarii unor mari parti din suveranitatea fiscala, bancara si economica centrului UE. Toate acestea sunt posibile doar daca sunt precedate de o reinnoire a apartenentei la zona euro, astfel incat sa fie in mai mare masura conforma cu realitatea actuala si perspectivele verosimile, sunt de parere semnatarii.
Fragmentarea zonei euro - revenirea la monedele nationale a unei parti semnificative a actualilor 17 membri ai zonei euro si in special a unuia sau mai multi din cei patru mari (Germania, Franta, Italia si Spania) - va fi atat de destabilizatoare si haotica incat Europa se va confrunta cu un deceniu pierdut.
In plus fata de distrugerea zonei euro si cei 27 de membri ai UE vor fi pusi la grea incercare. Pe termen scurt, pentru Europa, fragmentarea ar fi echivalentul economic si financiar al unui stop cardiac. Fluxurile transfrontaliere de bunuri, servicii si capital se vor opri, deoarece preocuparea pentru definirea valutei va coplesi calculul normal de evaluare. Marile nepotriviri valutare vor alimenta stresul financiar al companiilor. Somajul va creste vertiginos iar furnizarea de servicii financiare de baza, de la sectorul bancar la asigurari, se va reduce cu probabilitatea unor afluxuri la bancile din tarile membre cele mai vulnerabile ale zonei euro.
Vor prolifera controalele - din moment ce economiile slabe vor incerca sa limiteze cresterea iesirilor de capital iar economiile puternice vor rezista la afluxuri excesive. In acest proces va fi compromisa insasi functionarea pietei comune, care se afla la baza proiectului de integrare europeana. Balcanizarea bancilor, a pietelor financiare si a pietelor datoriei publice, care este deja in curs, va fi urmata de o balcanizare a schimburilor de bunuri, servicii, munca si capital si de o revenire la protectionismul comercial si financiar. Tarile incercate de gestionarea crizei au putine amortizoare, sau deloc, in masura sa absoarba noile lovituri. Drept urmare, dezastrele economice si financiare vor alimenta, probabil, tensiuni sociale si disfunctii politice - subminand sprijinul national pentru integrarea europeana. Daca povara dezastrului va fi resimtita in principal de economiile slabe (periferice) si tarile mai puternice (nucleul) vor suferi un regres major.
Revenind la monedele nationale, economiile cele mai slabe vor relua controlul asupra unei serii mai extinse de instrumente politice. Vor avea astfel mijloace mai ample de a urmari avantajele competitive esentiale pentru restabilirea dinamicii de crestere economica si creare de locuri de munca. Pentru a face acest lucru in mod eficient este nevoie de o gestionare inteleapta a unei devalorizari a principalelor valute. Vor trebui sa contracareze puternicele presiuni inflationiste si costurile mai ridicate ale importurilor, canalele de transmisie monetara si bancara intrerupte si primele de risc mai mari. Cu toata Europa deconectata, vor descoperi ca beneficiile obtinute prin devalorizare risca sa fie erodate de o prabusire a cererii regionale.
Temele cererii regionale si ale default-ului sunt importante si pentru economiile mai puternice. In pofida progreselor inregistrate in diversificarea comertului, printre care si o reorientare mai mare spre tarile emergente, volume semnificative ale exporturilor lor sunt inca vandute in Europa. Prabusirea pietei va ajunge la apogeul pierderilor din cauza eroziunii rapide a creditelor financiare acordate economiilor mai slabe insolvabile din cauza datoriilor lor in euro, fie direct, fie prin intermediul nevoii probabile de recapitalizare a institutiilor regionale. Restructurarea debitorului si default-ul cert ar putea compromite bilanturile institutiilor creditoare, crescand propria lor datorie (deoarece vor avea aceleasi activitati, dar pasive mai mari) si costul capitalului. Va fi in pericol si ratingul AAA al Germaniei si al altor membri fondatori ai zonei euro. Europa este inca cea mai mare zona economica a lumii si cea mai interconectata din punct de vedere financiar. Ca atare, prabusirea ei va fi transmisa inevitabil restului lumii. In contextul in care SUA se lupta deja pentru a mentine o crestere economica semnificativa si pentru a crea locuri de munca, situatia s-ar putea concretiza intr-o recesiune globala.
Numai prin intelegerea enormitatii riscurilor, liderii europeni au posibilitatea de a depasi tensiunile interne persistente si conveni un raspuns care sa poata schimba regulile jocului. Doar atunci vor putea convinge cetatenii sceptici de necesitatea adoptarii unor masuri cu adevarat fara precedent - in primul rand reformarea zonei euro intr-o uniune mai coerenta, mai mica, mai putin imperfecta si structurata si gestionata in mod mai ferm; in al doilea rand, garantarea ca aceasta zona euro reformulata poate progresa generand crestere si locuri de munca; in al treilea rand, salvgardarea functionarii mai ample a UE.
Liderii europeni nu mai au la dispozitie o solutie clara si extrem de fiabila pentru criza regionala. Mai au doar putin timp pentru a incerca sa apere integritatea proiectului de integrare regionala, adoptand imediat masuri curajoase, plecand de la o uniune economica, fiscala si bancara pana la uniunea politica. Rezultatul este departe de a fi garantat si in mod inevitabil vor exista dezertari imediate. Dar toate acestea palesc in comparatie cu catastrofa pe care o vor suferi Europa si lumea daca se continua cu o abordare care ramane prea limitata si prea cu raza scurta de actiune.
Germania si tarile-cheie trebuie sa decida cu curaj daca cred ca zona euro poate supravietui si in ce format. Daca raspunsul este da, atunci cautarea unei uniuni mai putin imperfecte ar trebui insotita de finantari oficiale masive, atat fiscale cat si de la BCE, la periferie, pentru a usura adaptarea dureroasa prin austeritate, reforme si devalorizare interna. Daca insa se va decide ca zona euro nu este vitala iar o uniune mai mica nu este realizabila, costurile unui colaps viitor si dezordonat vor fi mult mai mari decat o ruptura imediata. Ceea ce nu ar trebui sa se intample sub nicio forma este ca zona euro sa ramana asa cum este acum, conchid cei trei economisti.
