Acordul de mediu pentru proiectul aurifer de la Certej, judetul Hunedoara, este ilegal si iresponsabil si a fost eliberat fara ca Ministerul Mediului si Padurilor (MMP) si Agentia Nationala pentru Protectia Mediului (ANPM) sa fie informate, iar in aceste conditii se solicita anularea documentului, a declarat Rovana Plumb, ministrul Mediului si Padurilor.
“Facem un pas necesar pentru repararea unei ilegalitati. Vor fi parcurse toate etapele legale. ANPM depune azi la Tribunalul Bucuresti o cerere prin care se solicita nulitatea avizului emis de catre Agentia Regionala Timisoara pentru proiectul de la Certej, precum si suspendarea efectelor juridice pe intreaga perioada a derularii procesului. In urma verificarilor efectuate in perioada 4-12 septembrie s-a constatat faptul ca acordul de mediu in cazul proiectului de la Certej eliberat de Agentia Regionala pentru Protectia Mediului Timisoara este ilegal si iresponsabil. Este ilegal pentru ca incalca legislatia romaneasca si cea europeana. Astfel, se incalca o conventie internationala privind impactul de mediu transfontalier, in sensul ca unul dintre cele doua state consultate, respectiv Ungaria, a dat un raspuns negativ, fapt ce nu a fost luat in calcul', a explicat Plumb.
La Certej se incalca doua Directive europene
Ministrul Mediului a adaugat faptul ca in cazul Certej se mai incalca alte doua directive europene, respectiv Habitate si Pasari, iar cei care au eliberat acest acord vor fi sanctionati.
“S-au incalcat doua directive europene, respectiv Habitate si Pasari. Sanctionarea celor care au dat drumul acordului de mediu pentru Certej. Acesta face obiectul cercetarii Comisiei de Disciplina, iar rezultatele vor fi aduse la cunostinta. In al treilea rand, obligatiile de mediu de dinainte privatizarii nu au fost transferate in acordul de mediu, cum prevede legea. La data depunerii de catre o companie a solicitarii privind emiterea acordului de mediu, ARPM Timisoara nu era indreptatita sa initieze aceasta procedura. Competenta ii revenea ANPM. Eliberarea acordului s-a facut fara ca Ministerului Mediului si ANPM sa fie informate, si a fost determinata de iresponsabilitatea angajatilor', a mentionat ministrul Mediului.
Rovana Plumb a apreciat, totodata, ca fiecare proiect minier care prevede eliberarea unui acord de mediu trebuie tratat in mod particular, iar cazul Certej nu poate constitui un precedent.
Fiecare proiect care prevede eliberarea unui acord de mediu sau acord integrat de mediu trebuie tratat independent si particular de la caz la caz. In cazul proiectului Certej, nu poate constitui un precedent si nu poate fi asemanator cu proiectul de la Rosia Montana. Resursele Romanei nu vor fi niciodata obiect de tranzactie pe sub mana pentru niciun functionar public. Resursele trebuie tratate cu toata responsabilitate si fiecare proiect trebuie evaluat separat in acest sens.
Saptamana trecuta,ministrul Mediului si Padurilor, Rovana Plumb, a catalogat acordul de mediu dat exploatarii de aur de la Certej drept unul 'ilegal', care 'nu respecta normele europene'.
Compania canadiana Eldorado Gold Corporation a obtinut avizul de mediu pentru exploatarea aurifera din comuna Certeju de Sus, dar mai multe organizatii de mediu contesta acest fapt apreciind ca tehnologia de prelucrare, in care se folosesc cianurile, este riscanta pentru mediul inconjurator.
Reprezentantii Deva Gold, parte a Eldorado Gold Corporation, au explicat, la inceputul acestei luni, ca folosirea cianurilor se va limita la concentratul aurifer, care reprezinta 10% din totalul minereului exploatat in cariera de la Certej.
Exploatarea minereului aurifer se va face in cariera deschisa, la suprafata, pe o perioada de 16 ani, urmand ca la final sa fie executate si lucrari de inchidere care vor dura alti patru ani. Se estimeaza ca vor fi create circa 800 de locuri de munca in faza de pregatire, urmand ca apoi numarul acestora sa se stabilizeze la circa 500-550.
Valoarea investitiei de la exploatarea miniera Certej se ridica la 200 de milioane de euro. Productia preconizata este de 32 de milioane de tone de minereu aurifer, cu un continut mediu de aur estimat la 2,1 g/tona.