Companiile care fac parte din consorţiul Nabucco au semnat, ieri, la Viena, documentul prin care grupul german RWE a devenit al şaselea partener în cadrul proiectului de construire a gazoductului, în valoare de cinci miliarde euro, care va transporta gaze naturale din regiunea caspică către Europa.
Companiile care fac parte din consorţiul Nabucco au semnat, ieri, la Viena, documentul prin care grupul german RWE a devenit al şaselea partener în cadrul proiectului de construire a gazoductului, în valoare de cinci miliarde euro, care va transporta gaze naturale din regiunea caspică către Europa. “Intrarea RWE în consorţiu este un mod de a-i încuraja şi pe alţii. Următoarea prioritate este întărirea cooperării interministeriale a ţărilor din proiect”, a declarat Jozias van Aarthen, coordonatorul din parte UE a proiectului.
Din consorţiul Nabucco mai fac parte companiile OMV(Austria), MOL (Turcia), Transgaz (Romania), Bulgargaz (Bulgaria) şi Botas (Turcia). Gazoductul, care urmează să traverseze Turcia şi regiunea Balcanică, către Austria, reprezintă un element central al planurilor UE de reducere a dependenţei Europei faţă de importurile de gaze din Rusia.
Un alt proiect din regiune este gazoductul ruso-italian South Stream. La 25 ianuarie, Bulgaria, al cărei necesar de gaze şi petrol este aproape în totalitate asigurat de către Rusia, a semnat un acord, în valoare de zece miliarde de euro, care vizează participarea Sofiei la proiect. “Nabucco rămâne prima prioritate pentru Bulgaria. Să nu vă îndoiţi că South Stream va intra în competiţie cu Nabucco”, a declarat Petar Dimitrov, ministrul Economiei şi Energiei din Bulgaria. La rândul său, ministrul Economiei şi Finanţelor Varujan Vosganian a declarat că recomandarea României este ca dezvoltarea ulterioară a proiectului să fie agreată de toate ţările.
Citește pe Antena3.ro