x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Sa râdem pe datorie: străinii ne-au persiflat când au auzit că dam 10 miliarde de euro pentru energia verde

Sa râdem pe datorie: străinii ne-au persiflat când au auzit că dam 10 miliarde de euro pentru energia verde

de Daniel Ionaşcu    |    14 Noi 2011   •   08:52
Sa râdem pe datorie: străinii ne-au persiflat când au auzit că dam 10 miliarde de euro pentru energia verde

Romania are una dintre cele mai generoase scheme de sprijin a energiilor regenerabile din Europa. Ba chiar una atat de generoasa incat strainii au ras de noi cand le-am prezentat datele. "Cand eram la o conferinta in Italia cu tari din astea mai maruntele, Serbia, Muntenegru, Bulgaria, cand aveau prezentari despre promovarea energiilor regenerabile vorbeau de milioane de euro. Eu cand le-am zis de miliarde, nu am fost credibil. Le-am zis ca Romania e o tara mare", a declarat anecdotic Mircea Cotosman, consilier al ministrului Economiei Ion Ariton la seminarul Focus Energetic.

Romania sprijina energia verde cu o schema de 10 miliarde de euro, bani care vor fi platiti in final de catre toti consumatorii. Bogdan Chiritoiu, presedintele Consiliului Concurentei, spunea recent ca autoritatile ar putea reduce numarul de certificate verzi acordate daca se va constata ca populatia si companiile nu-si permit. Potrivit Transelectrica exista proiecte de 30.000 MW eolieni in Romania, insa tara noastra nu are nevoie decat de 5.000 MW. Un certificat verde se acorda la producerea si livrarea unui MWh de energie din surse regeneabile.

Reprezentantii Alro declarau recent ca schemele de sprijin pentru regenerabile si reducerea emisiilor cresc costurile cu 20%. Potrivit ANRE, schema va duce la scumpirea electricitatii platite de consumatori cu 30% in perioada 2016-2017.
Acum stim si de ce au ras europenii de noi: ne-am laudat pe banii nostri. Pe care ii vom da...

×