Circa 26.000 de bugetari îşi vor pierde locurile de muncă până la finele anului. Însă există şi o veste bună pentru cei care îşi vor păstra locul de muncă: salariul le va creşte cu 15% de anul viitor. "Anvelopa salarială este stabilită la 39 miliarde de lei pentru anul viitor, iar numărul de bugetari convenit cu FMI este de 1.290.000. Deci, un calcul simplu ne arată că avem un cost salarial brut de 2.500 de lei, iar după plata impozitelor către stat ne rămâne un salariu mediu brut de 1.500 de lei şi un salariu mediu net de 1.300 de lei", a declarat Gheorghe Gherghina, secretar de stat în Ministerul Finanţelor Publice. El a mai precizat că o parte din cele 26.000 de posturi eliberate din sistemul public se va face pe căi naturale, însă vor fi şi disponibilizări. "Avem o serie de reduceri aprobate la primării, o altă parte mai mică în învăţământ, vreo 3.000 de salariaţi la agricultură şi ceva în Ministerul Muncii", a spus Gherghina. În luna septembrie existau 1.316.000 bugetari, faţă de 1.378.000 în decembrie 2009.
Pe de altă parte, reprezentantul Ministerului de Finanţe spune că salariul minim nu poate creşte mai mult de 670 lei, faţă de 600 cât este acum. Motivaţia este că atâta este echivalentul inflaţiei în ultimii doi ani. Datele statistice arată că inflaţia a crescut cu 4,74% în decembrie 2009/decembrie 2008 şi va fi de 8,2% în acest an.