x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Salariul minim, cuiul lui Pepelea pentru Guvern

Salariul minim, cuiul lui Pepelea pentru Guvern

de Valentin Gros    |    07 Noi 2019   •   11:19
Salariul minim, cuiul lui Pepelea pentru Guvern

Noii guvernanţi, abia instalaţi la Palatul Victoria, manifestă deja reticenţe la una din măsurile programate de predecesorii lor: mărirea salariului minim. Mediul de afaceri se arată mai receptiv la această decizie, pe motiv că ar contribui la retenţia personalului, dar semnalează că mare parte din angajaţi se află la nivel scăzut, în condiţiile în care prestează munci necalificate. Astfel, un barem care ar trebui să fie mai mult o convenţie, reprezintă, pentru numeroşi români, o pârghie de ridicare a standardului de viaţă. În acelaşi timp, sindicaliştii cer o majorare şi mai puternică, invocând legislaţia şi realităţile europene.

Executivul condus de Viorica Dăncilă anunţase o creştere cu 100 de lei a salariului minim net pe economia naţională. Acum nu se mai ştie dacă decizia va fi pusă în aplicare, iar declaraţiile noilor guvernanţi lasă loc la semne de întrebare. Actualul ministru al Muncii, Violeta Alexandru, a declarat că l-a întrebat pe predecesorul său, Marius Budăi, „cum a ajuns la această sumă şi de ce nu 101 sau 102 lei, de ce apreciază că românii nu au dreptul să primească 101 sau 102 lei?”.

În opinia Violetei Alexandru, „nu s-au făcut, la nivel tehnic şi obiectiv, toate calculele şi evaluările necesare” şi nu au avut loc „consultările necesare cu cei afectaţi de aceste măsuri în piaţa liberă”. Ea a precizat că „în foarte scurtă vreme” va prezenta „un punct de vedere bazat pe argumente obiective” cu privire la acest aspect.

Lucrătorii scutiţi de griji

Reprezentanţii antreprenoriatului nu resping o asemenea măsură, însă arată că ea nu aduce o rezolvare a problemelor de fond pe care le acuză mediul de afaceri.

Astfel, pentru angajaţii din domenii precum apă, energie, mine, petrol, „modificarea salariului minim nu contează prea mult”, pentru că ei sunt deja retribuiţi la niveluri mult mai mari, ne-a declarat Cristian Pârvan, secretar general la Asociaţia Oamenilor de Afaceri din România (AOAR). „De asemenea, în administraţia publică, salariile au crescut în ultimul timp, în mod absolut discutabil”, spune Pârvan.

Dezvoltare cu covrigării

Acesta a amintit însă şi de „cele 2 milioane de lucrători din confecţii, cablaje auto, Horeca, agricultură, care sunt direct interesaţi de majorarea salariului minim”, pentru că ei sunt retribuiţi la niveluri scăzute. „Oamenii de afaceri nu sunt foarte fericiţi cu ridicarea pragului, dar trebuie să recunoaştem că ei au luat în considerare această posibilitate, la calcularea bugetelor, pentru că măsura era anunţată de câteva luni”, a menţionat Pârvan. În plus, „managerii ştiu că trebuie să mărească salariile pentru a menţine oamenii competenţi, acesta e un proces inexorabil”, punctează oficialul AOAR. În viziunea sa, „problema majoră priveşte însă structura economiei”, pentru că „nu poţi acorda salarii bune câtă vreme te dezvolţi numai cu supermarketuri, malluri, covrigării”.

Sub nicio formă nu spunem că salariul minim nu trebuie să crească, dar majorarea trebuie să fie făcută raţional şi nu electoral, în baza argumentelor şi pe calcule, dar şi pe consultări cu agenţii economici, cu sindicatele, cu patronatele, cu toţi cei care sunt afectaţi în mod real.

Violeta Alexandru, ministrul Muncii

Sindicaliştii vor creşteri mai accentuate

Blocul Naţional Sindical (BNS) consideră că salariul minim „trebuie să crească peste ce a propus fostul Guvern”, a declarat Dumitru Costin, preşedintele organizaţiei. „România încalcă legea prin care a ratificat Carta Socială Europeană, revizuită, potrivit căreia salariul minim net trebuie să fie de cel puţin 50% din salariul mediu net pe economie. În acest moment, ne aflăm la 40,5%, iar prin majorarea anunţată de fostul Executiv, am ajunge la 42%”, a spus Costin. BNS a propus majorări astfel încât de la 1 ianuarie 2020 să ne situăm la 45%, iar din 2021 la 50%. „Noi credem însă că netul trebuie mărit nu prin creşterea brutului, ci prin ajustarea nivelului de taxare”, a precizat liderul sindical.

Istoricul şi perspectiva majorărilor

Salariul minim brut a fost stabilit, la 1 ianuarie 2018, la 1.900 de lei, corespunzător unui net de 1.162 de lei. Un an mai târziu, la începutul anului în curs, salariul minim brut a urcat la 2.080 de lei, cel net fiind de 1.263 de lei. Angajaţii cu studii superioare şi minimum un an vechime au un minim brut de 2.350 de lei (1.413 lei net), iar lucrătorii din construcţii, un minim brut de 3.000 de lei, corespunzător unui net de 2.362 de lei, în acest sector aplicându-se şi unele reduceri de impozite. De la 1 ianuarie 2020, salariul minim brut pe ţară urma să crească la 2.262 de lei (1.363 de lei net), iar pentru cei cu studii superioare, la 2.620 de lei (1.563 de lei net).

 

×