x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Sarea romaneasca, macinata de importuri

Sarea romaneasca, macinata de importuri

11 Sep 2004   •   00:00

Concurata de sarea ucraineana mai ieftina, dar mai slaba calitativ, Salina Targu Ocna si-a organizat propriul sistem de distributie. Incercarea vizeaza impunerea propriului produs pe o piata romaneasca lipsita de un cadru legislativ care sa ofere garantia unei concurente loiale.

VLADIMIR MATEESCU

Directorul Petrica Chelaru spune ca sarea se importa din Ucraina "fara taxe vamale, in conditiile unor costuri de transport foarte mici" si ca "are o calitate indoielnica pentru ca nu urmeaza un flux tehnolo-gic la finele caruia clientul sa aiba garantia unui produs sigur pentru sanatate sau prelucrare".

NEREGULI. Conducerea salinei spune ca a sesizat, in nenumarate randuri, institutiile abilitate, precum si Societatea Nationala a Sarii, dar "neregulile semnalate au fost trecute cu vederea. Chiar si cele flagrante, cum ar fi ambalarea de sare din Ucraina in pungi pe care este trecut numele firmei noastre", sustine, intr-o declaratie acordata Rompres, Ionel Ilie, inginerul sef al Salinei din Targu Ocna.

DISTRIBUTIE. Contraofensiva s-a materializat prin crearea unei firme de distributie, Ocna Prod, al carei actionar majoritar este Sindicatul liber al salariatilor Salinei din Targu Ocna. Firma sindicalistilor controleaza deja 8% din piata sarii din Romania. Conducerea Salinei Targu Ocna insista pentru o legislatie in domeniu care sa determine firmele ambalatoare de sare importata sa se alinieze cerintelor europene, iar producatorii autohtoni sa fie protejati fata de politica de dumping utilizata in special de Ucraina. Directorul Petrica Chelaru a declarat, pentru Rompres, ca "Ungaria, care nu este producator de sare si care o importa din Romania, inclusiv din Targu Ocna, a impus taxe vamale pentru sarea din Ucraina de 2,5 euro/tona".

EXPORT. Potrivit statisticilor, importul de sare din Ucraina in Romania a crescut de la 60.000 tone in 2001 la 96.000 tone in 2003. Din productia anuala de 130-140 tone de sare de la Targu Ocna, pe piata interna au fost vandute 70.000 tone, diferenta fiind exportata.

×
Subiecte în articol: economic targu ocna