BNR - Pariul pe leu continuă şi în 2008
Majorarea preţurilor, anunţată de comercianţi pentru luna februarie ca urmare a devalorizării monedei naţionale, nu este justificată.

Leul a fost cotat ieri de Banca Naţională a României aproape la acelaşi nivel cu şedinţa precedentă, la 3,7694 pentru un euro. După anunţarea cursului de referinţă, pe piaţa interbancară leul se tranzacţiona la valori apropiate de 3,83 lei pentru moneda unică europeană. Noul nivel maxim al ultimilor trei ani a fost atins în urma unor ordine agresive de cumpărare de valută din partea fondurilor străine, potrivit dealerilor. "La mijlocul zilei, în piaţă au apărut brusc ordine masive la cumpărare din partea unor fonduri străine, care au determinat o urcare de peste cinci bani a raportului de schimb în numai o oră", a declarat un dealer. "Numai o intervenţie a BNR ar putea opri deprecierea leului", a spus dealerul.
SPECULAŢII. Potrivit lui Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului BNR Mugur Isărescu, "pariul pe leu continuă, dar asta nu înseamnă sfaturi valutare, pentru că românii nu trăiesc din speculaţii pe curs". Vasilescu a declarat că în România "creşterea veniturilor este mai mare decât creşterea inflaţiei, ceea ce înseamnă că leul începe să reprezinte ceva". Recent Asociaţia Naţională a Exportatorilor şi Importatorilor din România a solicitat Băncii Centrale să menţină un curs de 3,6-3,8 lei pe un euro, însă reprezentanţii BNR au precizat că acesta depinde de piaţă. "ANEIR-ul ştie bine că la Banca Naţională nu e nici un cântar şi că preţurile monedelor se stabilesc pe piaţă, ca şi preţul la ulei", a mai precizat Vasilescu la acordarea distincţiilor pentru foştii premieri de către Uniunea Generală a Industriaşilor din România, UGIR-1903.
PSIHOZÅ. Legat de anunţatele scumpiri, Vasilescu a spus că în România există o adevărată "psihoză" a preţurilor, fenomen generat de "zgomotele" pe care le fac patronatele care anunţă scumpiri în fiecare lună. Potrivit lui Vasilescu, creşterea inflaţiei în 2007 peste ţinta stabilită de Banca Naţională a României în 2007 nu a fost cauzată numai de criza financiară care se propagă pe plan internaţional dinspre piaţa imobiliară americană. Acestea au fost "ajutate" şi de un factor specific românesc: climatul inflaţionist. "Acest climat inflaţionist ne îngrijorează pe noi mai mult decât inflaţia însăşi. Începând cu luna octombrie, inflaţia a fost mai lentă, în octombrie mai mică decât în septembrie, mai lentă în noiembrie faţă de octombrie şi mai lentă în decembrie faţă de noiembrie. Nu asta ne doare, ci faptul că avem un climat inflaţionist întreţinut de o psihoză; strigătele, şi accentuez, strigătele de la televizor şi radio ale patronatelor care spun: «Vedeţi că ridicăm preţurile cu 50%, cu 30% !...». Ne-au repetat în toate lunile din vară până în iarnă că o să plătim dublu factura de Crăciun, n-a fost aşa. Şi dacă n-a fost aşa au găsit alt termen, zis în februarie. «O să vedeţi voi ce va fi în februarie!»", spune Vasilescu. Reprezentanţii BNR nu cred că aceste scumpiri se vor face. "Nu va fi nici în februarie nici o creştere, deoarece consumatorul are o armă, nu mai intră în magazine", consideră consilierul guvernatorului BNR. El a mai avertizat că scăderea leului faţă de euro nu poate fi folosită de către comercianţi ca un motiv pentru creşterile de preţ anunţate pentru luna februarie. "Deprecierea leului nu este un motiv pentru scumpiri de 15%, aşa cum au anunţat anumite segmente din România. Poate din vară, dar nu cred să le scumpească de acum, când ei au încă stocuri sau au plătit facturi cu vechile cursuri", a spus el.
INFLAŢIE. În economia României cauzele inflaţiei sunt monetare, structurale, iar cele mai multe sunt psihologice, conform consilierului BNR, care a adăugat că, în ciuda tuturor scumpirilor anunţate, ţinta de inflaţie a BNR pentru anul în curs nu se schimbă. Aceasta a fost stabilită la 3,8%, plus/minus 1%.
PRECAUŢIE
"BNR-ul a spus continuu şi a spus de multe ori degeaba: cine ia un credit este bine să-l ia în moneda în care este plătit. Dacă e plătit în lei, să-l ia în lei, dacă e plătit în euro, să-l ia în euro. Cei care au depozite în lei n-au nici un motiv să schimbe în euro, numai comisionul de schimb este mare, plus că şi cursul este o variabilă, astăzi poate să fie într-un fel, mâine în alt fel".
Adrian Vasilescu - consilierul guvernatorului BNR

Citește pe Antena3.ro