x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Şeful fondului pentru IMM-uri nu are încredere în bănci

Şeful fondului pentru IMM-uri nu are încredere în bănci

de Cristian Anton    |    21 Aug 2017   •   09:11
Şeful fondului pentru IMM-uri nu are încredere în bănci

Administratorii Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM) câştigă sute de mii de lei pe an, au case şi terenuri, iar cumulul de funcţii bine plătite la stat este ceva absolut firesc în această breaslă exclusivistă, a finanţiştilor. Cu atâţia bani în mână, parcă e şi firească reticenţa preşedintelui FNGCIMM, care nu are nici un leu în bănci, preferând să ţină totul la saltea. Tot la acest fond, aflăm de o administratoră al cărei soţ, de asemenea şef prin finanţe, are un salariu net lunar de peste 60.000 de lei.

 

FNGCIMM este condus de un Consiliu de Administraţie (CA) alcătuit din Ion Ghizdeanu (preşedinte), Dumitru Nancu, Alina Ioana Burlă, Alina Mihaela Toma, Doru Petru Dudaş, Luminiţa Zezeanu, Irina Ioana Coca Constantinescu şi Maria Elena Georgescu. Veniturile administratorilor FNGCIMM sunt impresionante şi, de cele mai multe ori, provin din mai multe funcţii ocupate, în paralel, la mai multe instituţii de stat.

Nu ţine nimic în bănci

Ion Ghizdeanu este preşedintele CA-ului la FNGCIMM, dar şi preşedintele Comisiei Naţionale de Prognoză (CNP). Ghizdeanu deţine un teren şi o casă în Popeşti Leordeni, un Ford Mondeo şi a vândut în martie 2017 un apartament lui Radu Daniel Ghizdeanu cu 28.500 de euro. Şeful fondului pentru IMM-uri nu ţine nici un leu în bănci, dar are de returnat către cinci astfel de instituţii bancare 169.000 de euro şi 220.000 lei.

 

355.955 lei este venitul anual al familiei Ghizdeanu. Nici un leu nu este păstrat în bănci

Ghizdeanu a declarat venituri de 61.992 lei de la CNP, 51.275 lei ca cercetător la Institutul Naţional de Cercetări Economice, 25.830 lei de la Consiliul Economic şi Social, 14.289 lei din partea Fondului Român de Dezvoltare Socială, 26.316 lei ca profesor la Universitatea „Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu, 71.568 lei de la FNGCIMM şi 1.071 lei drepturi de autor la revista „Finanţe Publice şi Contabilitate”. Veniturile familiei mai sunt completate de soţia sa, Rodica Ghizdeanu, cu 65.387 lei ca şef serviciu la Centrul Internaţional de Conferinţe- Direcţia pentru Alimentaţie, din cadrul Camerei Deputaţilor.   

Comunicaţii, aviaţie, finanţe

Dumitru Nancu, administrator la FNGCIMM, are un teren în localitatea tulceană Baia, un apartament în Constanţa, unul în Bucureşti şi a vândut trei terenuri arabile de peste 120.000 metri pătraţi cu 270.000 lei. Nancu deţine în bănci 220.000 lei şi 70.000 euro, dar are şi datorii de 50.000 lei. Constănţeanul a câştigat în ultimul an 79.696 lei ca director general Radionav, 42.371 lei ca lector la Universitatea „Ovidius”, 184.523 lei de la FNGCIMM, 30.000 lei din partea Fondului Local de Garantare Craiova, 30.560 lei ca administrator la Aeroportul Internaţional „Mihail Kogălniceanu” şi 26.555 lei de la Societatea pentru Servicii de Telecomunicaţii şi Tehnologia Informaţiei în Reţele Electrice de Transport Teletrans SA.

Venituri „modeste” la Finanţe

Administratora Alina Ioana Burlă este proprietara unui apartament în Bucureşti, a unei Dacia Super Nova şi a unui Volkswagen. Burlă a câştigat 95.284 lei ca directoare în Ministerul Finanţelor şi 71.568 lei de la FNGCIMM, în timp ce soţul ei, Adrian Ioan, are venituri confidenţiale la Procter & Gamble. Alina Mihaela Toma, de asemenea administrator al FNGCIMM, are patru terenuri în Bucureşti, Ilfov şi Buzău, o casă în Buzău, un Hyundai şi 43.5000 lei datorii la bănci. Funcţia de director în Ministerul Finanţelor i-a adus venituri de 96.274 lei, în timp ce de la Institutul Naţional de Cercetare- Dezvoltare pentru Fizica Materialelor Măgurele a încasat 17.672 lei. FNGCIMM a plătit-o cu 71.500 lei, iar CFR SA i-a completat veniturile cu 18.505 lei.

Un fost vice ANAF foarte ocupat

Doru Petru Dudaş, fost vicepreşedinte ANAF, are două terenuri de peste cinci hectare în Timiş, o casă şi două apartamente în Timişoara şi 200.000 de lei în bănci. Dudaş a câştigat 27.524 lei ca director general în Ministerul Finanţelor, 37.588 lei ca vicepreşedinte ANAF, 4.586 lei de la FNGCIMM, 5.195 lei din Comitetul de Avizare al Administraţiei Fondului pentru Mediu şi ţine la secret indemnizaţia de la Imprimeria Naţională.

 

13 surse de venit are Doru Petru Dudaş, fostul vicepreşedinte ANAF, fără a-l mai adăuga şi pe cel al soţiei, de asemenea angajată în Finanţe

Mai adaugă 5.071 lei de la Camera Consultanţilor Fiscali şi 29.488 lei din partea Comisiei pentru coordonarea procesului de vânzare a unui pachet de acţiuni nou-emise la CE Oltenia SA, 8.264 lei de la Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc, 3.704 lei de la Fondul Român de Contragarantare, 17.198 lei drepturi de proprietate intelectuală la Camera Consultanţilor Fiscali, 171 lei drepturi de autor la revista „Finanţe Publice şi Contabilitate”, 13.500 lei din închirierea unui apartament în Timişoara şi 1.075,73 (fără monedă specificată) venituri din investiţii la SAI erste Asset Management, la care vin şi cei 49.705 lei câştigaţi de soţia sa la DGRFP Timiş.   

Salariul uriaş de la ASF

Luminiţa Zezeanu, fost secretar de stat în Ministerul Dezvoltării, are trei terenuri de 8.300 metri pătraţi în Dâmboviţa, trei apartamente şi 130.000 lei în bănci. Zezeanu a declarat 106.031 lei din partea Ministerului Dezvoltării, 7.200 lei din închirierea unui apartament în Bucureşti şi 200 lei de pe urma Euro Starsem SRL. Maria Elena Georgescu, secretar de stat în Ministerul Finanţelor, se poate lăuda doar cu 40.000 lei datorii la bănci şi venituri de 86.769 lei de la Finanţe şi 8.468 lei de la FNGCIMM. În fine, administratora Irina Ioana Coca Constantinescu, deţine patru apartamente în Bucureşti, o Toyota, un BMW, bijuterii şi opere de artă de 40.000 euro.

61.000 de lei câştigă net pe lună prim-vicele de la ASF

A vândut un Mercedes cu 177.000 lei şi a câştigat alţi 255.000 de euro din vânzarea unui imobil în Bucureşti. Constantinescu are 80.000 lei şi 19.000 de euro în bănci, dar şi datorii de 93.000 lei şi 260.000 de euro. Administratora FNGCIMM a raportat venituri de 25.566 lei de pe urma acestui fond, în timp ce soţul ei, Cornel Coca Constatinescu, a declarat venituri de 735.040 lei ca prim-vicepreşedinte al Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF).

 

Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii este doar unul din cele opt fonduri publice identificate de noi, a fost înfiinţat în 2001 şi are drept misiune garantarea creditelor acordate de bănci în limita a 80%. Cel mai important program derulat de fond este „Prima Casă”

×