Vinul după bere e o plăcere? Clar că da - adică vinul e după bere in topul băuturilor, in timp ce tăriile au rămas mult in urmă in preferinţele consumatorilor romăni.

Consumul mediu de bere pe locuitor a crescut la 78,2 litri in anul 2006, de la 68,6 litri in 2005. In acelaşi interval, consumul de vin s-a majorat cu 4,7 litri, pănă la 21,1 litri anual, iar cel de băuturi distilate s-a redus cu 2 litri, la 4,8 litri anual. Totuşi, din aceste date nu rezultă că romănii au ajuns să bea mai multă bere decăt votcă, pentru că una e să consumi o băutură de 5 grade şi cu totul altceva să te delectezi cu una de 12 grade (vin) sau de 40 de grade (băuturi spirtoase). Aducănd băuturile alcoolice la numitor comun, se vede că berea rămăne numărul 1, fiindcă romănii au consumat anul trecut 4,6 litri in echivalent alcool 100% (faţă de 4,1 litri in 2005), dar numai 3 litri de vin (2,3 litri in 2005) şi 2,2 litri de băuturi distilate (3,2 litri in 2005). Datele sunt raportate la populaţia de 15 ani şi peste.
DUBLARE. Trăgănd linie, in perioada postcomunistă se constată o dublare a consumului de bere, injumătăţirea consumului de băuturi distilate şi un consum de vin care s-a situat, la finele intervalului, in apropierea nivelului din anul 1990. Cum s-au modificat preferinţele romănilor in privinţa băuturilor in ultimii zece ani citiţi pe larg intr-o analiză realizată de revista Săptămăna Financiară.

- Articol preluat din revista Săptămăna Financiară
Citește pe Antena3.ro