x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Siegfried Mureşan: Femeile câştigă cu 16% mai puţin decât bărbaţii în Uniunea Europeană

Siegfried Mureşan: Femeile câştigă cu 16% mai puţin decât bărbaţii în Uniunea Europeană

14 Mar 2019   •   14:08
Siegfried Mureşan: Femeile câştigă cu 16% mai puţin decât bărbaţii în Uniunea Europeană

Femeile câştigă în Uniunea Europeană cu 16% mai puţin decât bărbaţii, iar Executivul comunitar şi-a propus un plan privind reducerea acestui decalaj, precum şi pentru a încuraja femeile să îşi asume roluri de conducere în politică şi în afaceri, a declarat deputatul european Siegfried Mureşan, într-un mesaj video transmis, joi, participanţilor la conferinţa "Antreprenoriat fără gen".

"Existenţa unor diferenţe privind accesul legal la resurse şi mai ales diferenţele de salarii sau diferenţele în ceea ce priveşte oportunităţile de angajare au dus la acţiuni concrete în spaţiul european", a spus parlamentarul european.

Mureşan a vorbit de un plan pentru perioada 2017-2019, adoptat de Comisia Europeană, prin care se urmăreşte reducerea diferenţelor de remunerare între bărbaţi şi femei.

"Acest plan îndeamnă statele membre să adopte directiva privind echilibrul muncii între bărbaţi şi femei, precum şi în ceea ce priveşte conducerea celor mai mari companii cotate la bursă şi îndeamnă autorităţile şi partenerii sociali să asigure echilibrul între sexe în luarea deciziilor. Toate acestea deoarece obiectivul Uniunii Europene este să se ajungă la o rată de ocupare a forţei de muncă de 75% pentru bărbaţi şi femei până în 2020 şi să reducă cât mai mult diferenţele de gen", a continuat el.

Cu toate acestea, statisticile arată că femeile, care reprezintă mai mult de jumătate din populaţia Europei, sunt subreprezentate în poziţii decizionale, atât în afaceri, cât şi în politică.

"Femeile câştigă cu 16% mai puţin decât bărbaţii în UE şi sunt angajate mai greu şi în sectoare unde salariile sunt mai mici. Lucrează în medie cu şase ore mai mult pe săptămână, dar primesc mai puţin şi au şanse mai mici de a promova. În mai multe domenii, femeile sunt adesea judecate şi nu contează atât de mult competenţele", a mai spus Mureşan.

Politica este dominată de bărbaţi, a continuat el. În Guvernul României, spre exemplu, din 27 de miniştri, doar şapte sunt femei. Spre comparaţie, Germania are o femeie-cancelar şi şase din 15 miniştri, iar Finlanda are şapte femei-ministru, din totalul de 16. În acelaşi timp, Malta şi Croaţia au doamne în funcţia de şef al statului.

"Vrem mai multe exemple de femei care se implică în comunităţile lor şi care îşi dovedesc competenţele şi valoarea sau care devin antreprenori ori vor să facă o schimbare la locul lor de muncă. Avem nevoie de mai multe femei în poziţii-cheie", a susţinut oficialul european.

România stă totuşi bine în ceea ce priveşte diferenţa dintre salariile bărbaţilor şi ale femeilor, această diferenţă fiind în anul 2016 de 5,2%, faţă de media europeană, care era de 16%.

"Există însă mentalităţi în România legate de rolul tradiţional al femeilor în societate şi, conform cifrelor Eurostat, 69% dintre români sunt complet de acord cu afirmaţia conform căreia cel mai importat rol al femeilor este să aibă grijă de casă şi familie şi doar 29% sunt în complet dezacord cu această afirmaţie", a subliniat Mureşan.

Este nevoie, aşadar, de o schimbare de mentalitate în societatea românească, iar această schimbare trebuie să vină la nivelul fiecăruia, atât bărbaţi, cât şi femei, a adăugat el.

Conferinţa "Antreprenoriat fără gen" a fost organizată de ziarul Bursa. AGERPRES

×
Subiecte în articol: siegfried muresan