x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie SIF-urile atrag sute de miliarde de lei

SIF-urile atrag sute de miliarde de lei

01 Mai 2004   •   00:00

Actiunile celor cinci Societati de Investitii Financiare (SIF) au inregistrat ieri cresteri spectaculoase de preturi la Bursa de Valori Bucuresti, indicele BET - FI, care le descrie evolutia, atingand un nou maxim al tuturor timpurilor.

Dupa ce a inceput ziua de ieri la nivelul de 12.017 puncte, indicele s-a stabilizat la valoarea de 11,478 puncte, cu 8,12% mai sus decat inchiderea de joi. De altfel, BET - FI a inregistrat noi maxime in fiecare dintre ultimele trei zile, de cand au fost reluate tranzactiile dupa perioada de suspendare aferenta desfasurarii adunarilor generale ale actionarilor. In aceeasi perioada, valoarea tranzactiilor a fost de aproape 170 de miliarde de lei, din care 75,6 miliarde au fost puse la bataie numai ieri.

SECRET. Atractivitatea SIF-urilor se datoreaza subevaluarii actiunilor, dar si faptului ca alte tinte favorite de plasament au dezamagit investitorii. Petrom a raportat rezultate financiare pentru 2003 mai slabe decat cele din 2002, iar nivelul dividendelor BRD sunt sub asteptari.

Analistii considera ca atat investitorii straini, din ce in ce mai prezenti pe piata si, de obicei, mai atrasi de actiunile unor societati de investitii, cat si cei autohtoni conteaza pe cresterea in continuare a actiunilor SIF. „Capitalizarea fiecarui SIF (numarul total de actiuni inmultit cu pretul unei actiuni) nu depaseste 90 de milioane de dolari, in timp ce numai actiunile bancare, obligatiunile si cash-ul detinut de fiecare SIF valoreaza circa 140 milioane dolari", ne-a declarat directorul unei societati de brokeraj straine. (Adrian N. Ionescu)

×
Subiecte în articol: economic