Sistemul de credite subvenţionate cu componentă de economisire pe termen lung, cunoscut şi sub denumirea germană Bauspar, după ţara de origine, este în prezent blocat, după un control al Curţii de Conturi. Nimeni nu mai poate să-şi facă acum un contract nou, sunt administrate numai cele vechi, aflate în derulare. Băncile au luat această decizie după ce reprezentanţii Curţii de Conturi au constatat că s-au acordat nelegitim prima de la stat pentru minori şi vârstnici, deşi legea după care funcţionează, respectiv OUG 99/ 2006, nu precizează vârsta beneficiarului.
Legea care va clarifica situaţia a trecut, săptămâna trecută, de Senat, şi urmează să intre în dezbatere la Camera Deputaţilor. Potrivit proiectului, prima de stat rămâne limitată, anual, la 25% din suma economisită, dar nu mai mult de 250 de euro, doar pentru clienţii care optează şi pentru contractarea unui credit pentru domeniul locativ sau a unui credit anticipat ori intermediar. Ceilalţi, care aleg doar să economisească în acest sistem, urmând să îşi retragă banii după perioada minimă obligatorie de cinci ani, vor putea obţine o primă de stat, însă mai mică atât ca valoare maximă, respectiv 200 de euro, cât şi ca procent din suma economisită, de doar 20%. În plus, propunerea legislativă care modifică OUG 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, precizează foarte clar că pot beneficia de prima de stat toţi titularii unui contract de economisire-creditare în sistem colectiv pentru domeniul locativ, indiferent de vârstă sau stare civilă.
Cum este în Europa
Curtea de Conturi interzice persoanelor mai mici de 18 ani şi mai mari de 65 de ani să acceseze produse de economisire-creditare şi impune fiecărui participant la sistem să contracteze un credit locativ pentru a primi prima de la stat de 25% din suma economisită, maximum 250 de euro. Reprezentanţii băncilor susţin că practica europeană, unde acest sistem este foarte apreciat şi cunoscut, arată că în sistemul Bauspar minorii şi vârstnicii pot încheia contracte de economisire-creditare, fără nicio restricţie. În plus, principiul de bază al unui contract de economisire-creditare este acela că leagă etapa de economisire cu dreptul de a primi un credit pentru domeniul locativ, iar prima de la stat se acordă şi celor care doar economisesc în ideea că îşi vor cumpăra în viitor o locuinţă. Sistemul Bauspar nu poate funcţiona fără clienţi care doar economisesc.
Pe piaţa românească funcţionează două bănci pentru locuinţe, BCR şi Raiffeisen, care au împreună aproximativ 890.000 de clienţi. Statul a acordat subvenţii de 822 milioane de lei acestor clienţi în cei zece ani de când funcţionează acest sitem în România.
După scăderea dobânzilor la depozite sub 1%, sistemul de economisire-creditare a început să ofere randamente bune, în special, pentru cei care pot economisi în jur de 1.000 de euro pe an. Însă aceste dobânzi vin din prima de la stat, care se ridică anual la 250 de euro pe cont. Autorităţile s-au speriat că tot mai mulţi români vor apela la acest sistem, caz în care statul ar fi trebuie să plătească bani grei.
Românii au cea mai proastă situaţie locativă din Europa. Una din patru locuinţe necesită reparaţii urgente