x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Sondaj / IMM-urile, nepregatite pentru integrare

Sondaj / IMM-urile, nepregatite pentru integrare

de Elena Stan    |    27 Apr 2006   •   00:00
Sondaj / IMM-urile, nepregatite pentru integrare

Intreprinderile mici si mijlocii nu sunt constiente de concurenta acerba cu care se vor confrunta la momentul integrarii. Asta rezulta din sondajul CURS realizat pe un esantion de 500 de firme. Din sondaj rezulta ca numai 60% stiu ce reguli trebuie sa respecte dupa integrare, 43% se informeaza numai din mass-media, peste 70% cred ca principalii concurenti sunt autohtoni, 50% nu au apelat la servicii de consultanta pentru obtinerea unui credit, iar peste 75% nu au apelat la Fondul National de Garantare a Creditelor pentru Intreprinderi Mici si Mijlocii (FNGCIMM). Reprezentantii bancilor au spus ca acum se pot obtine credite mult mai usor decat acum cativa ani. Aurel Saramet, presedintele FNGCIMM, doreste ca pe viitor sa finanteze societati de consultanta pentru IMM-uri astfel incat acestia sa obtina creditul dorit.

GARANTII. Din sondaj mai rezulta ca 44,6% se finanteaza din surse proprii si numai 22% din credite bancare, 4% din cei care au cerut un credit de la banca au fost refuzati din cauza lipsei de garantii, iar mai mult de 67% cred ca ar fi o idee buna ca FNGCIMM sa acorde finantare. "In prezent ne permitem sa facem finantare, insa Parlamentul are in vedere modificarea Legii 346, care face referire la IMM", a explicat Aurel Saramet. El a mai spus ca in UE circa 79% din IMM-uri se finanteaza prin credite de la banca. "Valoarea garantiilor este exponentiala, astfel incat de la 1.200 de miliarde de lei vechi anul trecut, acum avem deja 1.060, aproape cat in 2005", a declarat Aurel Saramet. (Elena Stan)

×
Subiecte în articol: economic