Presedintele Donald Trump a anuntat ca Statele Unite se afla "in pragul unui miracol economic" si ca americanii vor "avea impozite mai mici si venituri mai mari incepand chiar din luna februarie" anul viitor, in cazul in care Congresul SUA ii va trimite spre examinare proiectul de lege privind reforma fiscala.
"Inca din timpul campaniei electorale am promis ca vom proceda la cea mai ampla reducere de impozite pentru lucratorii americani", a spus Trump adresandu-se celor cateva familii din diferite state ale tarii, invitate la Casa Alba."Mai sunt cateva zile" pana la indeplinirea acestui angajament, a asigurat Trump.
Potrivit spuselor sale, republicanii din Congres au ajuns la un acord privind forma finala a respectivului proiect de lege, "care va permite crearea de noi locuri de munca, majorarea salariilor si garantarea unei reduceri importante a poverii fiscale pentru familiile si companiile americane".
Presedintele SUA a asigurat, de asemenea, ca o familie cu un nivel anual de 75.000 de dolari va plati statului cu 2.000 de dolari mai putin decat in prezent.
Forma finala a noului proiect de lege nu a fost inca publicat. Se stie doar ca, in final, impozitul pentru companii va scadea de la 35% la 21%. Democratii nu sustin reforma, care, in opinia lor, favorizeaza mediul de afaceri, dar nu si clasa de mijloc.