x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Statul român vrea să modifice contractul cu Sterling

Statul român vrea să modifice contractul cu Sterling

de Veronica Micu    |    23 Apr 2009   •   00:00

Partea română doreşte să deţină 45 la sută din drepturile de exploatare a zăcămintelor din Marea Neagră, prin intermediul companiei Romgaz, a declarat, astăzi, preşedintele Comisiei de Industrii şi Servicii din Camera Deputaţilor, Iulian Iancu, la celebrarea a 100 de ani de la descoperirea primului zăcământ de gaze naturale din România, scrie Agerpres.

'Contractul va fi modificat, dar trebuie parcurse mai multe etape. Statul român, prin Romgaz, va reintra în posesia a 45 la sută din drepturile de exploatare. Vom modifica mai întâi Ordonanţa de Urgenţă referitoare la acest contract, apoi contractul', a afirmat Iulian Iancu.

Agenţia Naţională a Resurselor Minerale a demonstrat, potrivit preşedintelui Comisiei de Industrii, că pentru a încheia contractul cu statul român, Sterling nu a probat bonitatea financiară, de resurse umane, nu a avut autorizaţie de mediu şi de construcţie.

'Este cel puţin ciudat că o Ordonanţă de Urgenţă a fost emisă pentru modificarea a două legi organice, a minelor şi a perolului. Rezilierea contractului cu Sterling ar fi o decizie corectă', a spus ministrul Economiei, Adriean Videanu.

'Astfel, reprezentanţii Sterling se vor prezenta la Comisia de Anchetă, marţi, la audieri', a menţionat Iulian Iancu.

Cota ce revine statului din activitatea de explorare şi exploatare a zăcămintelor de hidrocarburi din perimetrele XV Midia şi XIII Pelican din Marea Neagră ar fi mult mai mică de 45 la sută, cât este prevăzut în contractul iniţial din 1992, dacă se calculează scutirile fiscale de care beneficia titularul acordului petrolier, a anunţat, recent, compania Sterling Resources.
Totodată, potrivit Legii Petrolului şi a Codului fiscal, pentru un proiect tipic de dezvoltare offshore, la preţurile actuale ale ţiţeiului şi gazelor, statul roman ar urma să primească între 50 la sută şi 65 la sută din profituri.

×
Subiecte în articol: economic