x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Statul vede primii bani de la Petrom în doi ani

Statul vede primii bani de la Petrom în doi ani

27 Apr 2011   •   14:41

Ministerul Economiei va primi ca dividende 206,8 milioane de lei de la Petrom din profitul companiei de pe 2010, primele în doi ani pe care cea mai mare companie a ţării le oferă investitorilor.

Acţionarii OMV Petrom au decis ieri în Adunarea Generală Ordinară a Acţionarilor (AGOA) acordarea unor dividende în valoare de 1,002 miliarde de lei. Acţionarul principal, grupul austriac OMV va primi circa 510 milioane de lei, în vreme ce Fondul Proprietatea va primi circa 201 milioane de lei de la compania petrolieră. Micii acţionari de pe bursă vor primi o valoare brută pe acţiune de 0,0177 lei.

OMV deţine 51,01% din acţiuni, Ministerul Economiei deţine 20,64% din titlurile Petrom, iar Fondul Proprietatea alte 20,11%. Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) acontează 2,03%, iar 6,21% se tranzacţionează liber la Bursa de Valori Bucureşti (BVB).

Austriecii au mai anunţat ieri că nu vor cumpăra titluri din vânzarea celor 9,84% pe care Ministerul Economiei intenţionează să le vândă pe bursă.

Petrom a înregistrat anul trecut cel mai mare profit din istoria sa, de 2,19 miliarde de lei (circa 520 milioane de euro), dar a fost aspru criticată de premierul Emil Boc şI Gheorghe Ialomiţianu, ministrul Finanţelor din cauza preţurilor la carburanţi.

Compania a majorat de mai multe ori preţul combustibililor în acest an, scumpirile cumulând 5%. Potrivit Institutului Naţional de Statistică (INS), anul trecut combustibilii s-au scumpit în România cu 15%, după alţi 13% în 2009. Un document guvernamental citat de Mediafax arăta că Fiscul a găsit că societăţile petroliere din România au majorat nejustificat carburanţii în 2010.

Fondul Monetar Internaţional (FMI) a cerut într-un raport economic de acum două săptămâni ca guvernele lumii să se pregătească de “şocuri petroliere” şI a recomandat să facă stocuri de carburanţi.

×