Romănia se află pe poziţia a patra in lume şi pe primul loc in Uniunea Europeană in funcţie de numărul taxelor pe care o companie trebuie să le plătească intr-un an, cu 96 de impozite, nivel de peste două ori mai mare decăt cel din alte state europene, potrivit unui studiu PricewaterhouseCoopers (PwC).
TOP. La nivel mondial, ţara noastră a fost devansată de Belarus - 124 de taxe, Uzbekistan - 118 şi Ucraina - 99, se arată in raportul "Paying Taxes 2008", realizat de PwC şi Banca Mondială, care a analizat 178 de ţări. Autorii studiului precizează că, deşi in Romănia şi Ucraina a fost introdusă taxa unică de impozitare, numărul mare al celorlalte taxe percepute in aceste ţări diminuează beneficiile acestui sistem de impozitare.
La stabilirea numărului taxelor plătite de o companie intr-un an autorii studiului au luat in calcul frecvenţa cu care sunt achitate taxele directe şi indirecte, aceasta putănd fi de 12 ori, patru ori sau o dată pe an. De exemplu, in cazul contribuţiilor sociale şi taxei pe valoare adăugată, numărul plăţilor efectuate pe an este 12 in fiecare caz, in timp ce pentru taxe precum impozitul pe teren, pe clădiri şi pe profit frecvenţa este de patru ori pe an, pentru fiecare. "In Romănia, dintre cele 96 de taxe, 60 sunt in domeniul forţei de muncă, intr-un an o companie fiind obligată să realizeze căte 12 plăţi pentru fiecare din domenii precum contribuţia la asigurări sociale, contribuţia la asigurările de sănătate, şomaj, fondul privind riscul de accidente şi pentru inspecţia in muncă", se spune in raport. Alte taxe pentru companiile din Romănia sunt percepute pentru urbanism, mediu, timbru şi combustibil căte una pe an şi căte patru pentru teren, autovehicule, clădiri şi pentru veniturile companiei. De asemenea, taxa pe valoare adăugată este achitată de 12 ori pe an.
"Numărul taxelor solicitate in Romănia este mai mare decăt in orice alt stat din Uniunea Europeană, diferenţa fiind foarte mare. Locul doi in UE in funcţie de acest criteriu este ocupat de Polonia, care percepe anual un număr de circa 40 de taxe, mai puţin de jumătate din nivelul din Romănia", se afirmă in studiu. In celelalte state UE, numărul taxelor este mai mic de 30 pe an. Astfel, printre cele mai multe taxe mai sunt percepute in Slovacia - circa 30, in Lituania, Ungaria şi Franţa - puţin peste 20. La polul opus se situează Portugalia, Spania şi Marea Britanie -Â 8 taxe, Letonia - 7 şi Suedia, unde se plătesc doar două impozite.
TIMP. Insă timpul necesar unei companii din Romănia pentru a plăti taxele şi impozitele intr-un an este de 202 ore, un nivel mic avănd in vedere numărul mare al contribuţiilor. Cea mai mare parte a timpului este alocată plăţii impozitului pe profit, respectiv 101 ore pe an. Romănia se situează astfel pe poziţia 70 in lume in funcţie de acest indicator.
"Spre deosebire de Romănia unde timpul necesar unei companii pentru a plăti taxele este relativ mic, in Belarus o companie cheltuie 1.188 de ore pentru administrarea şi plata acestor taxe. In acelaşi timp, in Ucraina timpul este de 2.085 de ore", se precizează in raport.
Timpul din Romănia este şi printre cele mai reduse din UE. Astfel, cele mai puţine ore pentru plata impozitelor şi taxelor sunt necesare companiilor din Luxemburg - 58, Irlanda -76 şi Estonia - 81 de ore. De asemenea in Suedia, Marea Britanie, Danemarca, Olanda, Belgia, Germania, Austria, Franţa şi Lituania companiile consumă mai puţine ore decăt in Romănia pentru plata impozitelor. Cel mai mare nivel al acestui indicator, la nivelul statelor din UE, este inregistrat in Cehia - 930 de ore, Bulgaria - 616 ore şi in Polonia - 418 ore.
PONDERE. In ceea ce priveşte ponderea in profit a taxelor şi impozitelor plătite de o companie intr-un an, Romănia se află pe poziţia 107 in lume, cu o cotă de 46,9%, şi pe locul 11 in UE, se arată in studiu. Principalele impozite, aferente forţei de muncă, ajung la 34,4% din profit, in timp ce taxele pe venit au o pondere de 10,4%.
In Uniune, cea mai mică pondere a fost raportată in Irlanda - 28,9%, Letonia - 32,6% şi Danemarca - 33,3%. La polul opus, ţările europene unde ponderea taxelor in profitul companiilor este ridicată, sunt Italia - 76,2%, Franţa - 66,3% şi Spania - 62%. La nivel mondial, cea mai redusă pondere a taxelor in veniturile companiilor se inregistrează in Vanuatu - 8,4%, Maldive - 9,1% şi Emiratele Arabe Unite - 14,4%, in timp ce companiile din Gambia, Sierra Leone şi Burundi plătesc cele mai mari taxe.