x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Summit - Fără plan pentru Europa de Est

Summit - Fără plan pentru Europa de Est

de Daniela Ivan    |    02 Mar 2009   •   00:00

Liderii UE s-au întâlnit ieri la Bruxelles, pentru a încerca să pună capăt polemicilor privind protecţionismul. Ungaria a propus un plan în valoare de 160-190 de miliarde de euro pentru sectorul financiar din Europa de Est. Ideea nu a convins statele membre.



Statele Uniunii Europene (UE) s-au angajat să facă tot posibilul pentru a sprijini creşterea economică respectând regulile pieţei unice. Totuşi, cei 27 de membri UE sunt divizaţi în ceea ce priveşte abordarea crizei financiare, ideea de solidaritate a spaţiului comunitar, piaţa liberă şi politicile bugetare. Protecţionismul este cuiul lui Pepelea în UE, care pune sub semnul întrebării chiar şi credibilitatea Uniunii în lupta comună împotriva unei crize economice ce se agravează. Sectorul auto, care asigură 12 milioane de locuri de muncă în Europa, ilustrează cel mai clar tensiunile existente între membrii UE. Preşedintele francez, Nicolas Sarkozy, a provocat nemulţumirea Cehiei, preşedintele în exerciţiu al UE anunţând la începutul lunii februarie că planurile franceze de susţinere a industriei auto vor fi condiţionate de stoparea delocalizărilor "în Cehia sau în altă parte". Premierul ceh, Mirek Topolanek, a denunţat un protecţionism inacceptabil, poziţia sa fiind susţinută de mai multe state. Totuşi, la acest summit, poziţia Franţei a devenit mai nuanţată şi preşedinţia franceză a anunţat că va acorda credite de câte trei miliarde de euro constructorilor auto Renault şi Peugeot-Citroën în schimbul unui angajament neoficial al acestora să nu închidă fabrici din Franţa pe perioada ajutorului de stat, care ar putea ajunge până la cinci ani.
"Acordurile de împrumut cu producătorii auto nu vor include nici o condiţie privind locaţia activităţilor sau folosirea cu precădere a furnizorilor francezi", a declarat comisarul pentru Concurenţă, Neelie Kroes, citat de Reuters.

Pe de altă parte, Ungaria a propus elaborarea unui plan de susţinere în valoare de 160-190 de miliarde de euro pentru sectorul financiar al ţărilor din Europa de Est, pentru a evita apariţia unei noi "cortine de fier" în Europa, relatează AFP.

Însă, premierul ceh, Mirek Topolanek, a cărui ţară asigură preşedinţia UE, a exclus ideea unui ajutor special pentru Europa de Est. "Nu cred că Europa de Est este o regiune specială, nu cred că este necesar să separăm mai multe ţări din UE; voi susţine un ajutor UE pentru toate ţările (care au nevoie), nu unul special pentru Europa de Est", a spus acesta. Minisummitul se desfăşoară înaintea unei reuniuni a liderilor tuturor celor 27 de state membre UE, care are ca scop reafirmarea unităţii în faţa crizei economice.

×
Subiecte în articol: economic europa europa est