x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Taxă de mediu pentru maşinile Euro 5

Taxă de mediu pentru maşinile Euro 5

05 Noi 2010   •   00:00

Anul viitor nu vor interveni modificări importante la taxa de poluare pentru autoturisme, însă se va introduce taxă pentru maşinile Euro 5, a declarat ieri Borbely Laszlo, ministrul Mediului. Întrebat de jurnalişti ce modificări va suferi taxa auto anul viitor, ministrul a spus că se va introduce taxarea autoturismelor Euro 5, dar nu poate preciza cuantumul acesteia.

"Modificări spectaculoase nu vor interveni la taxa de poluare. Schimbarea care va veni e în legătură cu Euro 5, pentru că de anul viitor numai Euro 5 se va fabrica şi atunci probabil că va fi o anumită taxă şi pe Euro 5. La restul nu vom avea modificări spectaculoase, mai ales în această perioadă de recesiune", a declarat Borbely. Pe de altă parte, Ministerul Mediului ia în calcul utilizarea a până la cinci vouchere acordate prin Programul Rabla 2011, potrivit unor surse din cadrul Ministerului Mediului. Dacă ministerul va creşte numărul cupoanelor acordate celor care îşi cumpără o maşină prin Programul de Stimulare a Înnoirii Parcului Auto, ajutorul financiar va ajunge la circa 4.000 de euro pentru fiecare maşină nouă achiziţionată. Anul acesta au fost casate peste 175.000 de maşini vechi, faţă de numai 50.000 în 2009.

×
Subiecte în articol: economic