Proprietarii terenurilor din Bucureşti au redus preţurile cerute cu 25%-30%, însă tranzacţiile s-au încheiat la preţuri cu 50% mai mici.
"În medie, scăderea preţurilor cerute de proprietari se situează între 25% şi 30%, comparativ cu prima jumătate a anului 2008. În condiţiile în care numărul de tranzacţii finalizate este foarte redus, preţurile cerute reflectă încă o discrepanţă semnificativă între aşteptările vânzătorilor şi cele ale cumpărătorilor şi nu sunt un indicator al valorii de piaţă a terenurilor.
Pentru tranzacţiile încheiate în această perioadă, preţul de tranzacţionare a fost cu cel puţin 50% mai mic", se arată în cel mai recent raport Colliers. Terenurile mici şi centrale au fost cel mai puţin sensibile la trendul descendent al preţurilor. Majoritatea cumpărătorilor sunt companii din industrii mai puţin afectate de criză retail de produse alimentare, retail de tip discount, industria medicală , care urmăresc dezvoltarea unor proiecte pentru uzul propriu.
Există şi un număr ridicat de persoane fizice care dispun de lichidităţi şi caută oportunităţi pe piaţă, dar preţurile sunt în continuare percepute ca fiind prea mari pentru a face achiziţii. Preţurile medii solicitate de proprietari se situează la 2.000-3.000 de euro/mp în zone precum Aviatorilor, Kiseleff, Dacia, Universitate, Unirii, în timp ce în zone semicentrale, cum ar fi Militari, Drumul Taberei, Progresului, Crângaşi, Mihai Bravu, Văcăreşti, acestea variază între 600 şi 1.000 de euro/mp.
La periferia oraşului, proprietarii cer pe terenurile din Şoseaua Chitilei, Theodor Pallady, Pantelimon sau Berceni 200-300 euro/mp.
Citește pe Antena3.ro