x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Termoelectrica şi CFR Călători au intrat în deficitul Eurostat

Termoelectrica şi CFR Călători au intrat în deficitul Eurostat

de Daniela Ivan    |    10 Noi 2010   •   00:00

Comisia Europeană a introdus din septembrie acest an în deficitul calculat de Eurostat (aşa numit ESA) anumite companii-problemă ale statului.

Este vorba despre Termoelectrica, CFR Călători, CET-urile care rămăseseră neintroduse în 2008 şI Compania Naţională a Huilei Petroşani. De ce aceste companii şI nu altele? "Comisia Europeană ia în calculul deficitului orice companiei care are mai mult de 50% din cheltuieli din fonduri publice, mai mult de 3 ani consecutivi", a declarat Gheorghe Gherghina, secretar de stat în Ministerul de Finanţe, la seminarul EU-Cofile, organizat de Banca Naţională a României, Alpha Bank şi ARB.

Este o mare problemă pentru că din 2012, România s-a angajat să aibă un deficit bugetar pe sistem ESA de maxim 3%. Asta înseamnă că deficitul cash (cel urmărit de FMI) trebuie să fie mult mai mic de 3% pentru a permite şi deficitului urmărit de UE să fie maxim 3%. Sigur, o soluţie ar fi privatizarea acestor companii sau reorganizarea lor (cum este cazul Termoelectrica într-o companie mamut precum cele energetice).

Eurostat vine în control o dată pe an în fiecare ţară şi ne spune ce mai trebuie introdus în sectorul public. În septembrie, ne-a introdus în sectorul public CFR Călători şi Termoelectrica, Compania Naţională a Huilei Petroşani şi câteva CET-uri, după ce în 2008 ne-a introdus şi Metrorex. Şi nu de acum ci din urmă cu 3 ani, că aşa se face. Tot în 2008 ne-a băgat în sectorul public 7 CET-uri.

Pentru 2011 o altă companie este la limită cu veniturile, astfel încât ar putea fi introdusă de Eurostat în deficitul anului viitor. Aceasta este CFR Infrastructură, care ar putea aduce un plus la deficit de 0,1% dacă va fi introdusă.
De doi ani şi zece luni aceasta are peste 50% din venituri de la stat. CFR Infrastructură trăieşte din taxa de utilizare a infrastructurii feroviare. Despre aceasta, Radu Berceanu, fostul ministru al Transporturilor, spunea în 2009 că şi cu zero angajaţi tot ar face pierderi.
Dacă la finele acestui an situaţia nu se va schimba, şi se va modifica, CFR Infrastructură va intra în calculul deficitului cu arieratele din ultimii trei ani, adică cu datoriile pe care le are către stat.
Una peste alta, CET-urile, Termoelectrica şi CFR Călători aduc 0,4% majorare de deficit, iar CFR Insfrastructură încă 0,1%.

×
Subiecte în articol: economic