"Nimeni nu crede ca Romania, o tara saraca, unde venitul pe cap de locuitor reprezinta 10% din media UE, va avea un guvern eficient, judecatori morali, o economie de piata sofisticata si va stapani perfect legislatia comunitara macar pana in 2007", titreaza revista britanica The Economist.
Concluzia amara a fost trasa de prestigiosul saptamanal britanic The Economist. "In centrul Bucurestiului exista un ceas public care numara zilele care au mai ramas pana in 2007, anul in care Romania spera sa adere la Uniunea Europeana. Ticaitul sau plin de speranta i-ar putea ajuta pe romani sa- si inabuse frustrarile de a nu fi printre cele opt tari foste comuniste care intra in club luna viitoare", incepe articolul publicat ieri in The Economist.Muraân gura
"Recomandarile Uniunii Europene, acceptate ca atare, ofera guvernului un program gata facut. Nevoia de a-l indeplini va oferi un argument solid pentru ca Partidul Social Democrat sa ramana la putere in urma alegerilor generale din noiembrie", apreciaza analistii The Economist.
Optimismul de care da dovada Romania ii descurajeaza pe oficialii europeni sa puna la indoiala ambitiile tarii. Singurul mesaj direct a venit de la Parlamentul European, care a spus luna trecuta ca aderarea Romaniei in 2007 este posibila doar daca vor fi rezolvate o serie de probleme precum coruptia, lipsa independentei sistemului juridic, hartuirea mass - media si brutalitatea politiei. Parlamentul European a spus ca sistemul romanesc de protectie sociala "a esuat complet" in a sprijini familiile mai mari si a catalogat siguranta alimentara drept "alarmanta". Dar acest scandal a scazut in intensitate o data ce Romania a promis ca va ameliora situatia. Comisia Europeana sustine in continuare ca negocierile vor putea fi finalizate la timp pentru incheierea tratatului pana la sfarsitul anului 2005 si pentru aderarea Romaniei in 2007. Romania doreste sa incheie negocierile pana la sfarsitul acestui an, dar aceasta pare putin probabil.
Slab pregatiti
Chiar daca negocierilor vor fi incheiate nu va insemna ca Romania a fost "pregatita" sa intre in Uniunea Europeana
"Nimeni nu crede ca aceasta tara saraca, unde venitul pe cap de locuitor reprezinta 10% din media Uniunii Europene, va avea un guvern eficient, judecatori morali, o economie de piata sofisticata si va stapani perfect legislatia comunitara pana in 2005 si nici macar pana in 2007", apreciaza The Economist.
Probleme
Daca Uniunea Europeana s-ar dovedi indulgenta, ar putea considera negocierile incheiate atunci cand Roma- nia va avea legi si programe pentru a ataca cele mai rele dintre esecurile sale si va fi pus deoparte suficienti bani pentru anii care vor urma pentru a se asigura ca, in practica, lucrurile merg in mod sigur in directia buna. Modernizarea sistemului judecatoresc va insemna selectarea si instruirea a circa 1.500 de judecatori. "Politicienii si oamenii legii trebuie sa invete principiile independentei sistemului judiciar, iar aceasta munca dureaza cinci sau zece ani, nu un an sau doi. Va insemna, mai ales, mai multa transparenta in cheltuirea banilor publici ", considera sursa citata.
Posibile derogari
"De ce sa nu se bucure si Romania de indulgenta din partea UE? Un posibil raspuns ar fi faptul ca, dupa ce a incercat sa includa in acest an atatea state slab pregatite, Uniunea Europeana nu se grabeste sa repete aceasta experienta. Uniunea Europeana ar putea incetini ritmul negocierilor, ridicand probleme si semne de intrebare pana cand momentul semnarii tratatului va fi depasit. Romania si UE ar trebui sa se gandeasca din ce in ce mai mult la acest rezultat. Prin amanarea urmatorului val de extindere pana, sa spunem, in 2009 Romania ar avea mai mult timp pentru a duce la bun sfarsit reformele imperioase", considera The Economist.
Intarziere binevenita
Pentru Guvernul roman o intarziere ar putea fi binevenita, atata timp cat s-ar face cunoscuta dupa alegerile din noiembrie. "PSD aflat la putere isi va face campanie electorala ca partid care este capabil sa asigure intrarea Romaniei in UE. Daca data aderarii este impinsa pana in 2009, ei isi pot face campanie pe baza aceleiasi platforme la alegerile din 2008", concluzioneaza ironic ziaristii de la The Economist care spun ca "ceasul aderarii poate fi resetat fara ca mecanismul acestuia sa fie distrus".