Transparency International Romania cere administraţiei publice centrale şi locale să facă publice informaţiile privind achiziţiile efectuate în perioada stării de urgenţă. Totodată, autorităţile competente trebuie să verifice legalitatea contractelor semnate în ultimele două luni.
"Având în vedere că atât pe plan intern, cât şi pe plan internaţional sunt numeroase semne de întrebare şi suspiciuni cu privire la modul în care au fost acordate diverse contracte din fonduri publice sub pretextul stării de urgenţă, Transparency International Romania solicită administraţiei centrale şi locale să facă publice toate informaţiile privind achiziţiile efectuate în ultimele două luni, cu respectarea legislaţiei în vigoare", se arată în comunicat.
Pentru achiziţiile publice directe este nevoie să fie publicate mai multe informațiiinformaţii: referat de necesitate, nota justificativă privind alegerea procedurii de atribuire prin achiziţie directă, nota justificativă prin care se estimează valoarea contractului, justificarea opţiunii pentru achiziţia de la operatori economici care nu sunt înregistraţi în SICAP.
Achiziţiile vor putea fi astfel monitorizate de către cetăţenii interesaţi de modul în care sunt administrate fondurile publice.
Însă instituţiile care nu vor răspunde acestui demers vor avea intenţia de a ascunde față de contribuabili anumite decizii luate sub pretextul urgenţei.
"Solicităm instituţiilor cu atribuţii de control şi combatere a corupţiei, precum Curtea de Conturi şi Direcţia Naţională Anticorupţie, să efectueze un control al modului de gestionare a resurselor publice, respectiv să verifice legalitatea achiziţiilor derulate în perioada stării de urgenţă", precizează TIR..