Protocolul pe care Autoritatea de Supraveghere Financiară l-a semnat la sfârșitul anului trecut, pentru a-i liniști pe transportatori, încă nu este respectat. Firmele de transport se pregătesc să acţioneze în instanţă ASF, dacă nu se vor rezolva problemele care-i falimentează. Poliţele RCA au crescut deja cu peste 120% în primele zile ale acestui an, faţă de finalul anului 2014.
Promisiunea Executivului și a reprezentanţilor ASF a fost că nu va crește cu mai mult de 50% poliţa RCA anul acesta. În acest sens, a fost semnat și un protocol, în ziua protestului organizat de transportatori la sfârșitul anului trecut, la București și în alte orașe din ţară, însă nu s-a realizat nimic din ceea ce ar fi trebuit să se facă până acum, conform protocolului. Astfel, firmele de transport ajung în situaţia de a plăti o asigurare cu până la 25% mai mare decât preţul mașinii asigurate.
„Noi încă așteptăm să se respecte protocolul semnat cu ASF. Asigurătorii pretind că numărul accidentelor a crescut de la 9-10% în ultimii trei ani, la 11% din totalul transporturilor, însă, din statisticile Poliţiei Rutiere reiese că a scăzut numărul accidentelor, fiind de numai 7% în 2015. Pe de altă parte, ei vor să ne taxeze ca și cum ar exista un singur parc auto în România, în loc să calculeze o poliţă RCA în funcţie de fiecare mașină și de fiecare șofer”, a explicat Vasile Ștefănescu, președintele Confederaţiei Operatorilor și Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR).
Poliţele RCA n-ar trebui să crească anul acesta cu mai mult de 50%, faţă de valoarea de la finalul anului 2014. Firmele de transport marfă cer să se revină asupra obligativităţii de a se încheia poliţe RCA doar în România.
„Dacă nu se pot rezolva problemele așa cum s-a stabilit anul trecut, cerem ASF să revină la posibilitatea de a se plăti asigurarea în oricare altă ţară membră a Uniunii Europene. Nu este normal să încurce mașinile cu șoferii. Un șofer poate sta două luni la firmă, apoi firma plătește asigurarea pentru ce a făcut șoferul, pentru că mașina nu are nicio implicare în accidente. Eu plătesc 9.000 de euro pentru un cap tractor care costă 7.000, iar anul trecut am folosit RCA într-un singur caz, la un accident minor. La firmele din străinătate se poate plăti asigurarea pe o lună sau pe două, dacă atât este nevoie de mașină”, ne-a declarat administratorul firmei Roli Trans, Constantin Scarlat.
Transportatorii mai cer și modificarea legislaţiei, astfel încât să existe un cazier auto al șoferului, iar „bonusmalus” să fie pentru șofer, nu pentru mașină.
IATĂ COMUNICATUL COTAR:
<< În urma negocierilor între reprezentanţii Autorităţii de Supraveghere Financiară, cei ai transportatorilor din România şi companiile de asigurări, de la finalul anului trecut, nu s-a respectat protocolul semnat pe data de 22 decembrie 2015, care prevede limitarea creşterii RCA la maximum 50% faţă de iunie 2015.
În cazul în care se va dovedi că întâlnirea din 22 decembrie 2015 a fost doar o încercare de inducere în eroare a transportatorilor, pentru a se obţine încetarea protestelor, pe lângă acţiunile noastre viitoare, vom deschide o acţiune în instanţă împotriva ASF, care încalcă mai multe legi internaţionale. La întâlnire au participat reprezentanţi de la Ministerul Finanţelor, Consiliului Concurenţei şi preşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară, Mişu Negriţoiu. Conform protocolului pe care reprezentanţii autorităţilor şi l-au asumat, până la sfârşitul anului trecut trebuia să se facă modificările pentru normele RCA, în sensul celor discutate, lucru care nu s-a întâmplat, iar firmele de asigurare au crescut deja valoarea poliţelor RCA mai mult decât s-a negociat. Protocolul de înţelegere prevedea şi excluderea Cărţii Verzi de la calculul daunalităţii, pentru transportul local de persoane.
La această situaţie se adaugă o nouă încercare de a modifica legislaţia din România, în defavoarea cetăţeanului şi a transportatorilor. La întâlnirea care a avut loc ieri, 11.01.2016, la Ministerul Transporturilor, ne-a fost prezentat proiectul de ordonanţă de urgenţă întocmit de ARR - respectiv DGTR - şi asumat de Minister, prin care era modificată legea 265/2008 privind gestionarea siguranţei circulaţiei pe infrastructura rutieră, republicată în 2012, în care, din primul articol se abrogă auditul pe drumurile judeţene, motivându-se prin faptul că “guvernul nu are bani.”
“Nu este corect pentru cetăţenii acestei ţări ,pentru transportatorii care bat zi de zi aceste drumuri, să fie scoase de la audit şi control drumurile judeţene, aceste drumuri care trebuie să fie auditate şi inspectate, ca să întrunească toate criteriile europene. Noi sperăm ca în urma auditării şi inspectării acestor drumuri, atât naţionale, cât şi judeţene, să vedem că apar parcări pentru timpul de odihnă al şoferilor, că vor fi semnalizate conform normelor europene, în niciun caz că se vor trezi unii numiţi ca până acum în funcţii de conducere, iar acum trebuie să răspundă la apel, în defavoarea românilor”, a declarat Vasile Ştefănescu, Preşedintele Confederaţiei Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (C.O.T.A.R.).
Solicităm Ministrului Transporturilor – care, în opinia noatră, vrea să aducă un plus de valoare acestei activităţi, să-i demită din funcţii pe toţi cei care au participat la elaborarea acestei forme de OUG, prin care erau lăsate la latitudinea Consiliilor judeţene, dacă să facă sau nu audit şi control.
O altă problemă pe care am observat-o este aceea că ARR vrea să-şi asume şi rolul de control pe acest segment, unde nu are nicio experienţă. Părerea noastră este că o altă entitate cu experienţă în infrastructura drumurilor trebuie să şi-o asume, dar credem că şi aceasta este o decizie politică, ţinând cont de faptul că ARR este o entitate care se autofinanţează, din banii transportatorilor.
Pe de altă parte, angajaţii ARR, deci, implicit cei care vor prin această OUG ca să facă acţiunile de control, nu sunt funcţionari publici şi vor putea în continuare să facă ce vor cu banii. “Numai spre finalul anului trecut, ARR a cumpărat 8 sau 10 autoturisme Opel Insiginia, la un preţ de 22.000-25.000 euro/bucata, pentru ca directorii să se plimbe, cu toate că aveau maşini şi nu erau nici vechi. Aşa se procedează când se confundă o Autoritate a Statului cu propriul SRL şi asta ţi-o poţi permite atât timp cât nu te supui Legii Funcţionarului Public”, a declarat Vasile Ştefănescu (C.O.T.A.R.).
Transportatorii atrag încă o dată atenţia asupra faptului că românii nu vor putea suporta o creştere a preţului poliţei RCA cu până la 400%, care ar ajunge la valori mai mari decât ale autoturismelor pentru care este plătită asigurarea, iar firmele de transport sunt ameninţate cu falimentul, din cauza deciziilor politice. Toate acţiunile recente ale autorităţilor sunt făcute în defavoarea actorilor de pe această piaţă internă. >>