x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Trei salarii compensatorii

Trei salarii compensatorii

de Elena Stan    |    18 Sep 2009   •   00:00

Angajaţii companiilor feroviare de stat care vor fi disponibilizaţi ar putea primi salarii compensatorii.



Disponibilizaţii vor primi trei salarii atunci când vor fi daţi afară, iar după ce expiră perioada în care pot beneficia de şomaj, aceştia vor mai primi trei salarii. "Am pregătit o iniţiativă pentru acordarea plăţilor compensatorii, dar depinde şi de resursele financiare de la Finanţe şi de la Ministerul Muncii. E vorba despre o formulă în care să existe o sumă mult mai mică acum, la disponibilizări, de trei salarii, şi alte trei salarii după perioada de şomaj pentru cei care nu s-au angajat", a spus ministrul de resort, Radu Berceanu. Restructurările vizează 6.700 de persoane la CFR Marfă, 1.200 de persoane la CFR Călători şi 600 la CFR SA.

×
Subiecte în articol: economic