x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Udrea demolează construcţiile de pe ţărm

Udrea demolează construcţiile de pe ţărm

de Daniela Ivan    |    13 Apr 2011   •   20:44

Construcţiile realizate ilegal în zona de coastă a Mării Negre vor fi desfiinţate, iar cuantumul amenzilor contravenţionale va fi majorat, potrivit unei Ordonanţă de Urgenţă aprobată în această seară de Guvern. Potrivit acesteia, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului va avea dreptul să demoleze clădirile aflate în execuţie şi autorizate ilegal în 48 de ore.

Zona de interdicţie temporară de construire pe coasta Mării Negre are o lăţime de 300 metri lungime înspre uscat, respectiv 2 metri lungime spre apă, considerate de la linia mării.

Documentul subliniază că în prezent există semnale alarmante legate de nerespectarea legislaţiei privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii şi a disciplinei în acest domeniu, în special cu privire la numărul considerabil de construcţii care se realizează în zona de coastă a Mării Negre.

×