x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Ultima zi de depunere a cererilor pentru fonduri europene a tinerilor fermieri din diaspora

Ultima zi de depunere a cererilor pentru fonduri europene a tinerilor fermieri din diaspora

05 Iul 2021   •   08:58
Ultima zi de depunere a cererilor pentru fonduri europene a tinerilor fermieri din diaspora

Tinerii din diaspora care vor să se mute în mediul rural pot să acceseze fonduri europene prin depunerea unor cereri la Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR), până astăzi, ora 16:00.

Prin submăsura 6.1 "Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri", din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 - 2020 (PNDR 2020), destinată persoanelor din diaspora, a fost prelungită până la 5 iulie, după ce termenul inițial a fost 4 mai 2021. Sesiunea de priimire a proiectelor a început pe 4 ianuarie 2021.

Suma disponibilă se ridică la 20 de milioane de euro iar pragul de calitate pentru mai-iulie este de 25 de puncte.

Au fost depuse 172 de  proiecte până la 4 mai, cu o valoarea totală de 6,9 milioane de euro. Sprijinul este de circa 50.000 de euro nerambursabili, în funcție de mărimea exploataţiei agricole. Suma se acordă în două tranșe: 75% la semnarea contractului de finanţare şi 25% în funcţie de implementarea corectă a planului de afaceri pentru o peroadă de 3  ani, 5 ani pentru exploataţiile pomicole.
 

×
Subiecte în articol: fermieri diaspora fonduri europene