Drumurile reabilitate prin acest Programul Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii au fost propuse la finanţare de autorităţile publice locale şi sunt preluate în administrare de MDRT pe parcursul perioadei realizării proiectelor.
Pentru realizarea lucrărilor se vor respecta standardele de cost stabilite de MDRT pentru aceste categorii de investiţii din fonduri publice, potrivit MDRT. Pentru realizarea investiţiei nu sunt necesare exproprieri. Criteriul de atribuire al contractului este preţul cel mai scăzut. Nu se acceptă subcontractarea în integralitate a lucrărilor.
Durata contractului de achiziţie publică include durata de trei ani prevăzută pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor solicitate şi perioada de rambursare a creditului, de maximum şapte ani, dar nu mai târziu de 2020. Durata de garanţie a lucrărilor este de doi ani de la semnarea recepţiei la terminarea lucrărilor. În vederea reducerii costurilor se acceptă folosirea unor soluţii alternative, fără a se afecta caracteristicile prevăzute în normele tehnice.
Citește pe Antena3.ro

