x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Un profesor de economie propune combaterea recesiunii prin vouchere la restaurant

Un profesor de economie propune combaterea recesiunii prin vouchere la restaurant

05 Ian 2020   •   20:20
Un profesor de economie propune combaterea recesiunii prin vouchere la restaurant
Sursa foto: pixabay.com

Un profesor de economie de la Universitatea Harvard a făcut o sugestie interesantă cu privire la modul în care guvernele ar putea contracara următoarea recesiune: acordarea de vouchere care să poată fi utilizate pentru a lua masa la restaurant până la o anumită dată, transmite Bloomberg.

Având în vedere că oficialii de la Rezerva Federală au la dispoziţie un spaţiu limitat de manevră pentru a reduce dobânda de referinţă, deoarece aceasta este deja la un nivel foarte redus, o serie de economişti precum Gabriel Chodorow-Reich caută alte modalităţi prin care guvernul ar putea stimula cererea în eventualitatea unei recesiuni. Printre posibilităţi se numără scutiri temporare de taxe pentru investiţiile făcute de companii şi diminuarea impozitelor pe salarii pentru muncitori.

La reuniunea anuală a Asociaţiei economiştilor americani, care a avut loc sâmbătă, profesorul Gabriel Chodorow-Reich a apreciat că voucherele la restaurant respectă multe din criteriile necesare pentru a fi un stimulent economic eficient. Americanii renunţă imediat mesele la restaurante atunci când economia intră în criză, astfel încât acordarea de vouchere gratuite ar ajuta la umplerea golului. În plus, cea mai mare parte a banilor cheltuiţi vor merge spre bunuri şi servicii interne nu spre importuri, ceea ce ar fi în beneficiul direct al economiei americane. De asemenea, restaurantele sunt firme cu un consum intensiv de mână de lucru, astfel încât mai mulţi muncitori ar beneficia de această măsură.

Cu toate acestea, Chodorow-Reich a recunoscut că o astfel de strategie ar putea ridica unele îngrijorări ce ţin de „economia politică”.

O posibilă îngrijorare este că o astfel de politică ar putea evoca expresia „Dacă n-au pâine, să mănânce cozonac”, o expresie care în mod greşit este atribuită reginei Maria Antoaneta, acesta fiind replica reginei Franţei atunci când i s-a spus că supuşii ei nu mai au pâine.

AGERPRES

×